Antena 3 CNN Actualitate Religie BOBOTEAZA. Ce nu ai voie să faci de Bobotează

BOBOTEAZA. Ce nu ai voie să faci de Bobotează

BOBOTEAZA. Ce nu ai voie să faci de Bobotează
Sursa foto: Foto: Ziarul Lumina
05 Ian 2017   •   16:10

Pe 6 ianuarie, creștinii ortdocși serbează Boboteaza. Conform simbolisticii biblice, Boboteaza marchează momentul în care Iisus Hristos a fost botezat în râul Iordan. Episodul este asociat cu prima împrejurare în care se revelează Treimea divină, scrie huff.ro.

Fiul este botezat în prezența Sfântului Duh reprezentat de un porumbel. Iar în văzduh, Tatăl ceresc veghează asupra procesiunii. Mitică rămâne imaginea celui care va deveni Ioan Botezătorul, care se face remarcat prin modestia și umilința cu care săvârșește botezul.

În conștiința populară românească, Boboteaza ocupă un loc aparte. Astfel s-au născut numeroase tradiții și obiceiuri.

Numărul de tradiții și obiceiuri ce înconjoară această mare zi din calendar este proporțional cu cel al superstițiilor legate de ce nu e bine să faci pe 6 ianuarie.

Ce nu ai voie să faci de Boboteaza?

1. Cea mai importantă regulă este că de Bobotează nu se spală rufe. În tradiția creștin-ortodoxă, în această zi, toate apele sunt sfințite. De aceea, apa nu poate fi folosită la spălatul hainelor și apoi aruncată.

2. Boboteaza interzice certurile. Fiind zi de mare bucurie, obiceiul impune o atmosferă placută și armonioasă în orice locuință. Bătrânii spun că certurile de Bobotează vor fi la fel de aprige ca frigul de afară, pe tot parcursul anului.

3. De Bobotează nu se împrumută lucruri. Nici bani, nici obiecte. Așa cum nici înainte de Revelion nu este recomandat să fie împrumutate lucruri pentru că obiceiul se va păstra tot restul anului nou. Aceeași regulă funcționeaza și pentru Bobotează.

4. În satele tradiționale, bucatele pregătite nu se servesc până nu sunt sfințite de preot. Este considerat semn rău și aducător de ghinion dacă preparatele nu sunt binecuvântate înainte de a fi mâncate.

 

×
Subiecte în articol: Boboteaza traditii obiceiuri
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close