Antena 3 CNN Actualitate Religie ÎPS Teodosie, apel la rugăciuni pentru pace, în România şi în lume: "Numai Dumnezeu ne poate ajuta în aceste situații grele"

ÎPS Teodosie, apel la rugăciuni pentru pace, în România şi în lume: "Numai Dumnezeu ne poate ajuta în aceste situații grele"

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a lansat un apel public tuturor românilor pentru a se ruga, mai ales în această sfântă zi, pentru pace şi liniște sufletească în lume. Ierarhul tomitan a comentat şi războiul din Israel şi a explicat cum puterea rugăciunii şi neclintita credința în puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta în aceste vremuri tulburi. 

de Claudia Popovici    |    14 Oct 2023   •   16:46

Familiile de români s-au rugat pentru pace, pentru liniște, într-o zi de mare sărbătoare, de Sfânta Parascheva. Sunt români care au nevoie de ajutor în Fâşia Gaza, care trăiesc un adevărat coșmar, mai ales că ultimatumul dat civililor să părăsească zona a expirat la ora 16:00. De asemenea, Papa Francisc a sunat în Gaza și a cerut ca toţi civilii să fie ajutați.

În acest context, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a făcut un apel public la rugăciune pentru pace în lume pentru toți oamenii, pentru toate neamurile de toate credințele să fie luminate de Dumnezeu pentru a ne proteja şi ajuta unii pe alţii.

Ierarhul a explicat cauza războaielor şi a explicat cum puterea rugăciunii şi neclintita credința în puterea lui Dumnezeu ne poate ajuta în aceste vremuri tulburi. 

"Războiul este ce poate fi mai urât, mai negru, e nedorit și iată uneori pornește câte un război parcă din senin, din dorința de răzbunare a unor oameni însetați de sânge.

Sigur, trebuie să ne rugăm ca toți cei care doresc răzbunări sau să facă măcel fără o rațiune să primească raze de lumină, că numai Dumnezeu ne poate ajuta în aceste situații grele. Toate alianțele nu se pot face într-o clipă, într-o clipă doar Dumnezeu ne poate ajuta. De aceea ne vom ruga intens și eu voi sta în genunchi și la noapte și voi face rugăciuni de pace. Și iată nădăjduim că Dumnezeu nu ne va lăsa.

"Războiul pornește din instinct, din mânie, din dorința de răzbunare de multe ori"

Ne rugăm pentru toți oamenii, pe toate neamurile, de toate credințele, pentru că aproapele nostru este orice om și viața fiecăruia din semenii noștri trebuie să o protejăm. Nădăjduim în mila și ajutorul lui Dumnezeu pentru că oamenii greu pot să înțeleagă aceste lucruri grele. Războiul nu are rațiune. Războiul pornește din instinct, din mânie, din dorința de răzbunare de multe ori.

"Să ne rugăm la Dumnezeu să ne lumineze şi să ne protejeze"

Sigur au fost războaie de apărare a gliei, a credinței, a neamului. Dar iată sunt războaie neașteptate pentru că cel viclean caută să învrăjbească oamenii. De acolo este cauza războiului, de la cel viclean. De aceea, noi rugăm pe Dumnezeu să îl învingă, să oprească războiul. Voi avea la noapte și moliftele Sfântului Vasile și rugăciuni pentru ca Dumnezeu să-și facă milă de toate geamurile și mai ales la locurile sfinte să avem acces să mergem mai departe, că de acolo ne vine lumina, adevărul și puterea credinței", a spus ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: IPS Teodosoie Arhiepiscopul Tomisului
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close