Antena 3 CNN Actualitate Religie Minuni din România: „M-am rugat toată seara, am plâns, nu am putut dormi, iar a doua zi m-am dus la consultaţie să văd ce se mai întâmplă”. E incredibil ce a urmat

Minuni din România: „M-am rugat toată seara, am plâns, nu am putut dormi, iar a doua zi m-am dus la consultaţie să văd ce se mai întâmplă”. E incredibil ce a urmat

Minuni din România: „M-am rugat toată seara, am plâns, nu am putut dormi, iar a doua zi m-am dus la consultaţie să văd ce se mai întâmplă”. E incredibil ce a urmat
Sursa foto: foto: Pexels.com
25 Mar 2019   •   18:16

O tânără povestește o întâmplare care a marcat-o profund. A mers la medic și a aflat că are o sarcină extrauterină. A fost extrem de afectată de veste, dar apoi în disperarea sa a ales să facă singurul lucru care depindea de ea.

"Acum trei zile mă duceam la ecograf ca să aflu în câte săptămâni sunt însărcinată.

Eram foarte entuziasmată, dar doctorul se uita, tăcea şi nu ştia cum să-mi zică că sarcina este extrauterină şi că trebuie să mă duc de urgenţă la spital, să-mi facă investigaţii. Am rămas şocată (am un băieţel de 1 an şi 6 luni, care e sănătos), nu ştiam din ce cauză a pus acel diagnostic cumplit, sigur pe ecografie se vedea că nu este nimic în uter. În fine, m-am dus la spital, la cei de la urgenţe, speriată, iar aceştia mi-au explicat că trebuie să mă interneze şi că pot muri în orice moment de la o sarcină extrauterină dacă nu se intervine rapid…"

Continuarea, pe Ganduridineierusalim.ro.

×
Subiecte în articol: poveste virala
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close