Antena 3 CNN Actualitate Religie PAȘTE 2018. Papa Francisc nu a negat niciodată existența Iadului

PAȘTE 2018. Papa Francisc nu a negat niciodată existența Iadului

PAȘTE 2018. Papa Francisc nu a negat niciodată existența Iadului
30 Mar 2018   •   11:48

PAȘTE 2018. Sfântul Scaun a declarat joi că presupusul interviu dintre Papa Francisc și un jurnalist italian, în care se spune că Papa ar fi negat existența iadului, nu trebuie considerat o redare exactă a cuvintelor acestuia, ci doar „reconstrucția” autorului. Este vorba de întâlnirea cu Eugenio Scalfari, de 93 de ani, o întâlnire „privată, cu ocazia Paștelui, în care nu i s-a acordat vreun interviu”, se poate citi în comunicatul oficial din 29 martie. „Ceea ce spune autorul în articolul de astăzi este rezultatul reconstrucției pe care o face, în care cuvintele pronunțate de Papa nu sunt citate.” Nu avem deci de-a face cu o transcriere fidelă a cuvintelor Sfântului Părinte, subliniază comunicatul.

Scalfari, care se declară fățiș ca ateu, este fondatorul și fostul editor al publicației italiene de stânga La Repubblica. Într-un articol apărut astăzi pe sit, Scalfari pretinde că Pontiful i-ar fi spus că „iadul nu există, (dar) dispariția sufletelor păcătoșilor există”. Este a cincea întâlnire dintre cei doi, nefiind prima în care jurnalistul prezintă fals cuvintele Papei dintr-o audiență privată. În noiembrie 2013, după o controversă similară, Scalfari a admis că cel puțin unele cuvinte publicate cu o lună înainte „nu au fost spuse de Papă”. La o întâlnire cu jurnaliștii de la Asociația Presei Străine din Roma, Scalfari a explicat că își face interviurile fără un suport de înregistrare și fără să ia notițe. „Încerc să înțeleg persoana pe care o intervievez, iar apoi scriu răspunsurile lui cu cuvintele mele.” A admis deci că există posibilitatea ca „unele cuvinte ale Papei scrise de mine să nu îi fi aparținut Papei Francisc”.

Scalfari a mai spus același lucru despre iad și în 2015. Purtătorii de cuvânt ai Vaticanului au subliniat mereu că textele acestuia sunt neoficiale. De fapt Pontiful a vorbit public despre existența iadului, de exemplu la veghea de rugăciune din martie 2014. Atunci spunea că membrii mafiei trebuie să își schimbe viața „cât mai este timp, pentru ca să nu sfârșiți în iad. Așa ceva vă așteaptă dacă veți continua pe această cale.” Citându-l pe Papa Paul al VI-lea, Catehismul Bisericii Catolice afirmă că învățătura catolică „afirmă existența iadului și veșnicia lui. Sufletele celor care mor în starea păcatului de moarte coboară, imediat după moarte, în iad, unde suferă chinurile infernului, ‘focul veșnic’. Pedeapsa principală a iadului constă în despărțirea veșnică de Dumnezeu, singurul în care omul poate avea viața și fericirea pentru care a fost creat și la care aspiră.”

×
Subiecte în articol: paste 2018 Papa Francisc iad
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close