Antena 3 CNN Actualitate Religie Profeţie uluitoare pictată de părintele Arsenie Boca. Imaginea a dat fiori tuturor persoanelor care au văzut-o

Profeţie uluitoare pictată de părintele Arsenie Boca. Imaginea a dat fiori tuturor persoanelor care au văzut-o

Profeţie uluitoare pictată de părintele Arsenie Boca. Imaginea a dat fiori tuturor persoanelor care au văzut-o
27 Mai 2018   •   13:57

Pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery.

Deşi plasate vizibil pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva până la contopire în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi.

Oricât te-ai strădui, din întregul picturii nu distingi nimic, în afara unor chipuri biblice, desenate pe cât de canonic, pe atât de aparte şi de potrivit lirismului meditativ din arta părintelui.

Biserica Drăgănescu nu e o sală de muzeu renumit, în care intri doar să-ţi domoleşti orgoliul sau curiozitatea intelectuală. La Drăgănescu trebuie să vii de mai multe ori şi să ai răbdare, cerându-i părintelui Arsenie să-ţi „arate”. După o vreme, cu alţi ochi şi altă stare sufletească, începi să vezi. Mesajul şi proorocia părintelui se află chiar în faţa ta. Cu litere de un roşu sângeriu, stă scris: „Fărădelegile atrag pedeapsă pe pământ”.

Alături, într-o completare tainică şi complicat de simplă, apare desenul şi toată prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea modernă: de la terorism la modificarea genetică; de la globalizarea mondială la secularizarea new-age-istă a bisericii lui Hristos.

 

Sursa: voceatransilvaniei.ro.

×
Subiecte în articol: profetie Arsenie Boca pictura imagini
Parteneri
Marcel Boloş, planuri pentru creşterea TVA-ului în România
x close