Antena 3 CNN Actualitate Religie SF. MARIA MICĂ, tradiții și obiceiuri. Ce este strict interzis să faci în această zi?

SF. MARIA MICĂ, tradiții și obiceiuri. Ce este strict interzis să faci în această zi?

SF. MARIA MICĂ, tradiții și obiceiuri. Ce este strict interzis să faci în această zi?
08 Sep 2019   •   09:45

SF. MARIA MICĂ. Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septemnrie.

SF. MARIA MICĂ. În cultura populară, în funcție de zonă, există mai multe superstiţii legate de această zi, Sfânta Maria Mică. Așadar, iată ce este bine să faci și ce nu ai voie să faci de Sfânta Maria Mică, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului! Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală;

SF. MARIA MICĂ. În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos;

SF. MARIA MICĂ. Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria;

SF. MARIA MICĂ. Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor;

SF. MARIA MICĂ. Dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii; Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea;

SF. MARIA MICĂ. De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică;

SF. MARIA MICĂ. De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă;

SF. MARIA MICĂ. Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol;

SF. MARIA MICĂ. În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ; Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.

×
Subiecte în articol: Tradiţii şi obiceiuri
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close