Antena 3 CNN Actualitate Românii, amatori de farse: 74% dintre apelurile la 112 din 2010 au fost alarme false

Românii, amatori de farse: 74% dintre apelurile la 112 din 2010 au fost alarme false

Românii, amatori de farse: 74% dintre apelurile la 112 din 2010 au fost alarme false
Sursa foto: Foto: glasulmaramuresului.ro
07 Feb 2011   •   21:48

Românii se ţin de farse la telefon! Şi nu ar fi o problemă dacă apelurile nu ar fi îndreptate către serviciul unic de urgenţă 112. Statisticile sunt de-a dreptul şocante. În 2010 aproape 74% dintre solicitări au fost alarme false.

Dacă cifra de mai devreme vi s-a părut şocantă, vă explic cum se ajunge la astfel de statistici. De 17.000 de ori a sunat anul trecut la 112 un singur român din Huşi, de fiecare dată fără să aibă vreo urgenţă. Şi nu e singurul...

În topul apelurilor false la 112 în anul 2010 conduce judeţul Harghita cu un procent incredibil: 88,36.

La polul opus, într-un top al corectitudinii în 2010, pe prima poziţie se află judeţul Suceava cu 52,99% apeluri reale, urmat de Bucureşti şi Cluj cu 46,01 şi 37,85%.

În total, la nivel naţional, în 2010 au fost înregistrate peste 21 de milioane de apeluri la serviciul unic de urgenţă. Asta înseamnă că aproape fiecare român, adult sau copil a sunat măcar o singură dată. De cele mai multe ori către ambulanţă şi poliţie.

Problema este că 73,78% dintre aceste apeluri au fost false. Statistica nu arată mai bine nici în ianuarie 2011. Ba dimpotriva! 75,35% dintre solicitările de la 112 au fost farse ale românilor care par să nu înţeleagă gravitatea acestor fapte.

De fapt, nici cuantumul amenzilor nu este unul de speriat. Pentru un apel fals la 112 glumeţii trebuie să plătească între 500 şi 1000 de lei amendă.

74% dintre apelurile la 112 în 2010 au fost alarme false

×
Subiecte în articol: 112
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close