Antena 3 CNN Actualitate Social Patriarhia, noi precizări privind filmările în biserici

Patriarhia, noi precizări privind filmările în biserici

Patriarhia, noi precizări privind filmările în biserici
17 Feb 2018   •   18:40

Hotărârea Sfântului Sinod privind interdicţiile filmărilor în biserici nu vizează evenimentele private de familie, respectiv nunţi şi botezuri, precizează Biserica Ortodoxă Română.

„Hotărârea din 15 februarie 2018 a Sfântului Sinod care stabilește că filmările în lăcașurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale și numai în cazurile în care se dorește evidențierea patrimoniului liturgic și arhitectural-istoric al respectivelor Biserici nu privește înregistrările audio-video făcute de persoane private cu ocazia unor evenimente religioase importante din viața familiei, așa cum sunt Botezul și Cununia, ci se referă exclusiv la spectacole (teatru, concerte simfonice, operă) și filmări cinematografice, informează observator.tv.

Hotărârea Sfântului Sinod s-a luat în urma multor sesizări din partea credincioșilor, care înțeleg că lăcașul de cult este un spațiu liturgic sfințit şi sfințitor, nu un spațiu civil-secular”, a transmis BOR.

×
Subiecte în articol: Patriarhie filmari biserica BOR
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close