Antena 3 CNN Actualitate Social Studiu alarmant! Aproape nouă milioane de persoane contractează anual infecţii în spitale

Studiu alarmant! Aproape nouă milioane de persoane contractează anual infecţii în spitale

Studiu alarmant! Aproape nouă milioane de persoane contractează anual infecţii în spitale
15 Noi 2018   •   15:16

Aproape 9 milioane de persoane contractează anual infecţii în spitale şi centre de îngrijire din Europa, a anunţat joi o agenţie a Uniunii Europene, citată de DPA.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a publicat concluziile în marja Zilei europene a sensibilizării cu privire la utilizarea antibioticelor (European Antibiotic Awareness Day - EAAD).

Potrivit estimărilor, în fiecare zi circa unu din cincisprezece pacienţi din spitalele din Europa şi una din douăzeci şi şase de persoane aflate în centre de îngrijire au cel puţin o infecţie asociată îngrijirilor medicale.

Bacteriile multidrog rezistente provoacă numeroase dintre aceste infecţii, conform ECDC.

Agenţia a avertizat de asemenea cu privire la riscul utilizării excesive a antibioticelor susţinând că acest lucru poate contribui la bacteriile multidrog rezistente.

În unităţile de îngrijire pe termen lung substanţele antimicrobiene sunt uneori administrate pentru prevenirea infecţiilor, cum ar fi infecţii ale tractului urinar. Raportul sugerează că "nu există dovezi privind eficacitatea acestei (practici) când este aplicată pe scară largă pacienţilor vârstnici".

Andrea Ammon, directoare a ECDC, instituţie cu sediul în Stockholm, a declarat că este nevoie de utilizarea mai prudentă a antibioticelor şi de asigurarea ''măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor''.

La începutul acestei luni, ECDC a publicat un studiu potrivit căruia infecţiile provocate de superbacteriile rezistente la antibiotice ucid circa 33.000 de persoane anual în Europa, iar povara acestor afecţiuni este comparabilă cu cea provocată de totalitatea cazurilor de gripă, tuberculoză şi HIV combinate.

Conform unei analize realizate de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), impactul infecţiilor rezistente la tratament s-a amplificat din 2007, cu creşteri îngrijorătoare în cazul bacteriilor rezistente la cele mai puternice antibiotice.

Specialiştii estimează că circa 70% dinte bacteriile care produc infecţii manifestă deja rezistenţă la cel puţin un antibiotic folosit în mod obişnuit în tratamentul acestora.

Din acest motiv, evoluţia "superbacteriilor" rezistente la unul sau mai multe medicamente, reprezintă una dintre cele mai mai ameninţări în domeniul sănătăţii la ora actuală.

''Putem evita multe dintre aceste decese prin stoparea utilizării inutile a antimicrobienelor în sistemul sanitar şi în agricultură'', a declarat într-un comunicat comisarul pentru sănătate şi siguranţa alimentară, Vytenis Andriukaitis.

ECDC a notat că utilizarea cu prudenţă a medicamentelor presupune administrarea acestora doar atunci când acest lucru este necesar, respectând dozele, intervalele şi duratele corecte.

Ziua europeană a informării despre antibiotice este marcată la 18 noiembrie.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: studiu agentie risc infectii spitale
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close