Antena 3 CNN Actualitate Social Topul celor mai periculoase țări din lume. Destinaţiile care ar trebui să fie evitate de turiști

Topul celor mai periculoase țări din lume. Destinaţiile care ar trebui să fie evitate de turiști

Un studiu realizat recent a identificat cele mai periculoase țări din lume, unde pacea a avut semnificativ de suferit în 2023. Cercetarea include și un top al celor mai sigure destinații din acest an.

Topul celor mai periculoase țări din lume. Destinaţiile care ar trebui să fie evitate de turiști
Sursa foto: Profimedia
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Noi 2023   •   20:00

Cea de-a 17-a ediție a Indexului Global al Păcii (GPI), realizat anual de Institutul pentru Economie și Pace, clasifică 163 de state și teritorii independente, reprezentând 99.7% din populație.

Cercetările pentru anul 2023 arată că nivelul mediu al păcii la nivel mondial s-a deteriorat cu 0.42%.

Pe primul loc în topul celor mai periculoase țări din lume rămâne, pentru opt ani la rând, Afganistanul, lista fiind continuată de Siria, Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo, Rusia, Ucraina, Somalia și Irak.

Războiul din Ucraina a avut un impact semnificativ asupra păcii la nivel mondial.

Citește și: Dr. Tudor Ciuhodaru, despre scandalul achiziției vaccinurilor din pandemie: ”Este revoltător să nu-i spunem pacientului despre efectele secundare”

Ucraina și Rusia au înregistrat o deteriorare semnificativă a păcii, însă Europa rămâne regiunea cea mai pașnică din lume, cu șapte dintre cele 10 cele mai liniștite țări la nivel global.

Haiti, Mali și Israel sunt alte țări care au avut de suferit în ceea ce privește pacea.

La polul opus, cea mai pașnică țară din lume rămâne Islanda, poziție pe care o deține din 2008. Următoarele locuri sunt ocupate de Danemarca, Irlanda, Noua Zeelandă și Austria.

De asemenea, Singapore, Portugalia, Slovenia, Japonia, Elveția sunt destinații sigure pentru turiști.

Regatul Unit se situează pe locul 37 în clasamentul țărilor pașnice, în timp ce Statele Unite al Americii sunt considerate ca fiind la un nivel "scăzut" pe scara păcii și se află pe locul 131 în listă, la fel ca anul trecut.

Raportul precizează că SUA "au experimentat o ușoară deteriorare a păcii în ultimul an, continuând un trend care a început în 2015", iar deși nemulțumirile civile nu mai sunt principalul factor, scăderea a fost cauzată de o "deteriorare în domeniul siguranței și securității, în special în percepțiile indicatorilor de criminalitate și rată a omuciderilor".

GPI folosește 23 de indicatori calitativi și cantitativi și măsoară starea de pace în trei domenii: nivelul de siguranță și securitate socială; amploarea conflictelor interne și internaționale în desfășurare; și gradul de militarizare. 

Raportul a fost redactat înainte de escaladarea conflictului dintre Israel și Hamas în octombrie și de activitatea vulcanică în curs din Islanda, potrivit The Independent.

×
Subiecte în articol: țări periculoase studiu
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close