Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Plouă cu demisii la Guvern: şefa de cabinet a lui Orban a plecat şi ea. Premierul Nicolae Ciucă îşi face propria echipă

Plouă cu demisii la Guvern: şefa de cabinet a lui Orban a plecat şi ea. Premierul Nicolae Ciucă îşi face propria echipă

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:09 09 Dec 2020 Modificat la 13:09 09 Dec 2020
o_1ep37rsq812vl18gd1bpfjvf10ugb.jpg
Sursa foto: Hepta

UPDATE 13.09 - Directorul de cabinet al premierului demisionar Ludovic Orban și mâna dreaptă a acestuia, Mădălina Simion, a demisionat şi ea din funcţie.

Informaţia apare într-un anunţ publicat în Monitorul Oficial, potrivit g4media.ro.

După ce, marţi, a plecat Antonel Tănase, secretarul general al Executivului, miercuri i-a urmat acestuia al doilea apropiat al lui Ludovic Orban.

Ludovic Orban a demisionat luni din postul de premier, invocând rezultatul de la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Demisia a venit după o discuție scurtă cu președintele Klaus Iohannis. Locul său a fost luat de Nicolae Ciucă, ministru al Apărării și premier interimar.

---------------------

Ştirea iniţială 10.30

Premierul interimar Nicolae Ciucă i-a cerut lui Antonel Tănase, şeful Secretariatului General al Guvernului (SGG), să-şi dea demisia, iar pe lista celor care vor pleca este şi Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Despre demisie se discută şi în cazul lui Andi Manciu, şeful Grupului de Comunicare Strategică în cazul crizei COVID-19.

Andi Manciu, Virgil Guran, Tănase Stamule ar putea pleca

De asemenea, mai sunt aşteptate şi alte plecări din rândul celor de la cabinetul premierului. De acolo ar putea să plece mai mulţi consilieri, printre care Virgil Guran care ar putea să meargă în Parlament ca senator. 

Şi Tănase Stamule, consilier pe probleme economice al premierului demisionar, este aşteptat să-şi dea demisia, potrivit informaţiilor Antena 3.

La fel, Costel Barbu, secretar general adjunct al Guvernului, şi-a înaintat deja demisia şi cel mai probabil va merge în Parlament ca deputat PNL.

Val de demisii la Palatul Victoria

Fostul şef al Secretariatului General al Guvernului, Antonel Tănase, a avut o discuţie marţi cu Nicolae Ciucă, din prima zi a acestuia ca interimar, şi a demisionat.

El a fost înlocuit cu Dragoş Condrea, cel care a fost şeful Direcţiei Juridice, tot din SGG.

Secretarul general al Guvernului a demisionat marţi

Marţi, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a demisionat din funcție, la cererea premierului interimar Nicolae Ciucă.

Gestul său vine după ce a fost ales deputat din partea PNL București.

"Nu mă crampronez. Am avut o discuție cu dumnealui (cu Nicolae Ciucă - n.r.) și i-am spus că sunt la dispoziție. Mi-a spus că o să vină un alt secretar general la guvern", a declarat Antonel Tănase.

Nicolae Ciucă a preluat mandatul de premier interimar, după ce, luni, Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru, în urma rezultatului de la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Surse: Cum va arăta noul guvern. PNL - 8 ministere, USR - 5, UDMR - 3

Guvernul nu va rămâne în forma actuală, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, iar noul Executiv va avea cel puţin 20 de ministere.

PNL nu renunţă la Finanţe, Justiţie, Transporturi, Economie şi Energie, Apărare, Externe, Dezvoltare şi Agricultură.Totodată, liberalii nu mai ţin neapărat de Ministerul Sănătăţii, care ar putea merge la USR-PLUS.

La fel, şi Ministerul Educaţiei ar putea ajunge pe mâna USR.

×
x close