Antena 3 CNN Economic Companii Amendă mare pentru o companie telefonică din România care nu-şi lăsa clienţii să se porteze în altă reţea. Mii de români, afectaţi

Amendă mare pentru o companie telefonică din România care nu-şi lăsa clienţii să se porteze în altă reţea. Mii de români, afectaţi

de M.Z.    |   

ANCOM a sancţionat Telekom Romania Mobile Communications cu amendă de 200.000 de lei pentru nerealizarea portării a 1.232 de numere de telefon şi întârzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon, potrivit unui comunicat emis miercuri de arbitrul telecom.

Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienţi ai Telekom Mobile, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui număr semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. 

S-a constatat astfel că, în perioada 1 mai – 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a răspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, până la data de 21 august 2017, să nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv să se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice, a trasmis Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: amenda telekom
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american