Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei România, în faţa valului de căldură de 46 de grade Celsius. ANM anunţă ce ne aşteaptă în perioada următoare

România, în faţa valului de căldură de 46 de grade Celsius. ANM anunţă ce ne aşteaptă în perioada următoare

Canicula îngenunchează România, iar veștile pentru perioada următoare nu sunt bune. Florinela Georgescu, director executiv ANM, anunţă prognoza meteo.

de Claudia Popovici    |   

"Astăzi a fost mai cald decât zilele trecute, mult mai cald pe partea de est a teritoriului. În Moldova, temperaturile au crescut și cu 10-12 grade. Acolo a fost creșterea cea mai spectaculoasă, dar valorile cele mai mari s-au înregistrat în Banat și în partea de sud a țării 35-36 de grade astăzi.

Mâine mai câștigăm un 1- 2 grade. De altfel, apreciem că mâine va fi ziua cea mai caldă din acest interval, pentru că vor fi foarte multe temperaturi de peste 32-33 de grade mergând până spre 36-37 pe partea de vest și în sudul extrem al țării.

Pentru sâmbătă probabil că acest val de căldură se va retrage înspre sudul extrem al teritoriului, pentru că așteptăm ca mare parte a țării să fie traversată de o masă de aer ușor mai răcoroasă și va aduce temperaturi ceva mai scăzute duminică și luni în mare parte a țării.

Deci nu vor mai depăși maximele de 30-31 de grade, dar va fi o pauză de scurtă durată în temperaturile foarte ridicate, pentru că așteptăm ca după jumătatea săptămânii să crească din nou temperaturile și să avem cu adevărat al doilea val de căldură din acest sezon.

Noi suntem și de această dată mult mai bine poziționați pe continent, stăm la extrema estică a acelei cupole de masă de aer foarte cald, care va afecta în continuare partea de vest a Europei.

Acolo situația este foarte severă, se va extinde spre Europa Centrală și noi îl așteptăm dincolo de jumătatea săptămânii viitoare, deci cam de miercuri încolo vom simți din nou creșterea accentuată a temperaturilor.

Dar faptul cel mai grav este acela că aceste temperaturi foarte ridicate se asociază cu o lipsa precipitațiilor.

Ce așteptăm noi pentru următoarele 2-3 zile nu îmbunătățește cu nimic situația pe care o traversăm și este foarte posibil ca săptămâna viitoare acele temperaturi foarte ridicate să vină pe un fond de lipsă de ploi în zona ţării noastre", a explicat Florinela Georgescu, director executiv ANM, la Sinteza Zilei de la Antena 3. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fumul degajat de incendiul din Bucureşti este toxic! Precizările ISU şi ANM