Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Un asteroid uriaș, potențial periculos, se apropie de Pământ. Va provoca şi o ploaie de stele

Un asteroid uriaș, potențial periculos, se apropie de Pământ. Va provoca şi o ploaie de stele

Un asteroid uriaș va trece pe lângă Pământ peste două zile. Acesta a fost clasificat de NASA ca fiind "potențial periculos".

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Asteroidul se numeşte 7335 şi măsoară un diametru uriaș de 1,8 kilometri. Mai exact, e de două ori mai mare decât cea mai înaltă clădire de pe pământ şi anume - Burj Khalifa.

Marius–Ioan Piso, președintele și Directorul Executiv al Agenției Spațiale Române, a vorbit la News Hour with CNN despre ameninţarea pentru planeta noastră.

Este extrem de puțin probabil să reprezinte o amenințare pentru planeta noastră, trecând la o distanță considerabilă.

Asteroidul se va apropia de Pământ, vineri, la 14:26, potrivit NASA

În acel moment, asteroidul se va afla la 0,026 de unități astronomice (2,5 milioane de mile) de Pământ și va călători cu o viteză uluitoare de aproximativ 29.348 mile/oră. Este de aproximativ 14,5 ori mai rapid decât un glonț! 

Potrivit NASA, acest asteroid este cea mai mare rocă spațială care va trece pe lângă Pământ în acest an.  

Subiecte în articol: asteroid
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară