Antena 3 CNN International News Doi morți, după ce un elicopter și un avion s-au ciocnit în aer, în Arizona. Aproape miraculos, avionul a ajuns întreg la sol

Doi morți, după ce un elicopter și un avion s-au ciocnit în aer, în Arizona. Aproape miraculos, avionul a ajuns întreg la sol

Doi oameni au murit după o ciocnire între două aparate de zbor, relatează CNN.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Accidentul aviatic s-a produs vineri în statul american Arizona.

Conform autorităților din Chandler, coliziunea s-a produs în aer între un elicopter ușor și un avion de mici dimensiuni.

Ambele aparate aparțineau unor școli de pilotaj.

Avionul monoplan de tip Piper PA28-181, aparținând companiei Flight Operations Academy, a reușit să aterizeze în siguranță pe aeroportul din Chandler.

Imagini difuzate de CNN înfățișează aparatul, aparent intact, așezat pe burtă, cu elicea în repaus și ieșit de pe pistă.

Două persoane se află în imediata apropiere a avionului.

În schimb, elicopterul Robinson R22 operat de firma Quantum Helicopters s-a prăbușit pe un câmp.

Cele două persoane aflate la bord au murit.

Autoritățile au deschis o anchetă și caută martori și eventuale înregistrări video ale incidentului.

Subiecte în articol: elicopter avion ciocnire Arizona
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Toţi comercianţii români sunt obligaţi acum să accepte plata cu cardul