Societatea de Transport București (STB) a anunțat lansarea campaniei „O călătorie culturală cu STB”, un proiect realizat împreună cu Direcția de Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Capitalei, prin care călătorii pot câștiga, în fiecare lună, invitații duble la teatru, spectacole și alte evenimente culturale din oraș.
Potrivit anunțului făcut marți de STB, inițiativa își propune să aducă mai aproape de pasageri oferta culturală a Capitalei și să transforme drumul zilnic cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul într-o experiență care poate continua în sala de spectacol.
Ce călători din București pot câștiga bilete
La concurs se pot înscrie călătorii care dețin un abonament STB metropolitan lunar, semestrial sau anual, inclusiv cele integrate cu metroul, atât cu tarif întreg, cât și redus.
Înscrierile se fac lunar, până la data de 24, prin completarea formularului disponibil pe site-ul oficial al STB. Extragerea câștigătorilor are loc în data de 25 a fiecărei luni, iar selecția este realizată aleatoriu, cu ajutorul platformei random.org, din rândul pasagerilor înscriși.
Lista câștigătorilor este publicată pe site-ul instituției, iar invitațiile pot fi ridicate de la casele de bilete ale instituțiilor culturale partenere, pe baza actului de identitate.
Ce pot câștiga participanții
Instituțiile culturale partenere oferă invitații duble la spectacole din repertoriul propriu, inclusiv comedii, drame, piese pentru copii sau concerte.
Lista completă a partenerilor și regulamentul campaniei sunt disponibile pe site-ul STB.
În plus, informații despre spectacolele și evenimentele incluse în proiect vor fi afișate și pe ecranele LCD din vehiculele STB, astfel încât călătorii să fie la curent cu oferta culturală a orașului chiar în timpul deplasărilor zilnice.
Prin această inițiativă, STB urmărește să încurajeze utilizarea transportului public și, în același timp, să promoveze cultura bucureșteană în rândul unui public cât mai larg.