Bucureștiul devine, săptămâna viitoare, capitala internațională a operei. Între 11 și 22 iunie, Opera Națională București găzduiește cea de-a cincea ediție a Bucharest Opera Festival, unul dintre cele mai prestigioase şi dinamice evenimente culturale de la noi, un maraton artistic care aduce pe aceeași scenă unele dintre cele mai importante companii de operă și balet din România și din lume.
Sub tema "Love Affairs", publicul este invitat într-o călătorie spectaculoasă prin cele mai emoționante povești de iubire din repertoriul liric universal.
Maestrul Daniel Jinga, manager general al Operei Naţionale Bucureşti, i-a chemat şi pe copii la operă în această perioadă.
"Musicalul Shrek este cumva la jumătatea săptămânii dedicate copiilor. Suntem şi noi interesaţi de educaţie prin cultură şi de câştigarea publicului de mâine, iar Shrek este un spectacol care poate să-i apropie pe cei mici de operă", a spus Daniel Jinga.
De ce festivalul se numeşte "Love Affairs"
Manager general al Operei Naţionale Bucureşti a explicat şi ideea numelui festivalului Bucharest Opera Festival, "Love Affairs":
"Ideea nu-mi aparţine, chiar n-am fost de acord cu ea la început, mi s-a părut un pic riscantă. E atrăgătoare pentru că, în fiecare spectacol de operă, există această temă principală legată de dragoste. Este firul roşu care uneşte festivalul din acest an.
Acest titlul este cuprins în spectacolul cu care Opera din Cracovia vine la Bucharest Opera Festival, ajuns la a 5-a ediţie. Analizând ce se întâmplă peste tot în lume, dar mai ales în Europa, cu siguranţă, la Bucureşti, în perioada 11 și 22 iunie, este cea mai mare concentraţie de operă din Europa, prin multitudinea de spectacole care se joacă".
Maestrul Daniel Jinga a dezvăluit şi ceilalţi invitaţi ai Bucharest Opera Festival.
"Teatrul Noh din Japonia, Opera din Iaşi, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Opera din Constanţa, Opera din Ruse, Opera din Galaţi, Orchestara de Cameră Radio, Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău", a spus Daniel Jinga, care a enumerat şi spectacolele pe care publicul nu trebuie să le rateze:
"Spectacolul Bărbierul din Sevilla, prezentat de Opera Naţională bucureşteană, Spectacolul Vocea Umană, care e un spectacol de nişă. Cenuşăreasa, ca operă, apoi sub formă de balet. Cred că toate sunt foarte interesante".