Antena 3 CNN Actualitate Educație Când iau vacanță elevii de clasa a VIII-a și a XII-a în 2026

Când iau vacanță elevii de clasa a VIII-a și a XII-a în 2026

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:37 25 Mai 2026 Modificat la 13:37 25 Mai 2026
Sală de clasă într-o școală. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Elevii care susțin examenele naționale în 2026 vor intra în vacanța de vară mai devreme decât restul colegilor. Potrivit calendarului oficial al anului școlar 2025-2026, publicat de Ministerul Educației și Cercetării, clasele a VIII-a și a XII-a au un program diferit, pentru a se pregăti de Evaluarea Națională și Bacalaureat.

Vacanța de vară începe mai devreme pentru elevii de clasa a VIII-a

Mulți părinți și elevi caută informații despre când iau vacanța elevii în 2026. Conform calendarului oficial, elevii de clasa a VIII-a termină cursurile vineri, 12 iunie 2026. Din acel moment începe vacanța de vară, iar apoi urmează probele Evaluării Naționale.

Înscrierea la examen are loc în perioada 8-12 iunie 2026, iar prima probă scrisă, la Limba și literatura română, este programată pe 22 iunie 2026. 

Când iau vacanță elevii de clasa a XII-a în 2026

Elevii claselor a XII-a și a XIII-a seral sau cu frecvență redusă vor încheia cursurile și mai devreme. Ultima zi de școală va fi 5 iunie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar.

Aceștia vor intra în vacanță pentru a avea timp de pregătire înaintea examenului de Bacalaureat 2026. Primele probe de competențe sunt programate începând cu 8 iunie 2026, iar probele scrise vor începe la finalul lunii iunie. 

Pentru ceilalți elevi școala se termină pe 19 iunie

Pentru majoritatea elevilor din România, anul școlar 2025-2026 se încheie vineri, 19 iunie 2026. Vacanța de vară începe din 20 iunie și se va desfășura până pe 6 septembrie 2026, când este programat debutul noului an școlar. 

 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole