Antena 3 CNN Actualitate Care este cea mai falsificată bancnotă românească. BNR: Falsurile au scăzut cu aproape 34%, în 2025, faţă de 2024

Care este cea mai falsificată bancnotă românească. BNR: Falsurile au scăzut cu aproape 34%, în 2025, faţă de 2024

M.P.
1 minut de citit Publicat la 18:18 26 Iun 2026 Modificat la 18:18 26 Iun 2026
Care este cea mai falsificată bancnotă românească. Sursa foto: Getty Images

Falsurile de bancnote românești expertizate de Banca Națională a României în 2025 au totalizat 1.356 bucăți, în scădere cu 33,79% față de anul anterior, conform Raportului anual 2025, publicat vineri de BNR, preluat de Agerpres. 

Din numărul total de bancnote false, 709 au fost capturate de poliție în cursul unor acțiuni specifice, înainte de a fi puse în circulație, iar 647 falsuri au fost depistate în circulație.

"Bancnota cu cel mai mare număr de falsuri înregistrate a fost cea de 100 lei, cu 1.163 bucăți (din care 708 bucăți capturate de poliție), urmată de bancnota de 10 lei, cu un număr de 173 falsuri și bancnota de 200 lei, cu un număr de 11 falsuri", se menționează în raport.

Potrivit BNR, numărul de falsuri la 1 milion de bancnote autentice în circulație a fost de 0,63 bucăți, față de 0,97 bucăți în anul 2024.

La finele anului 2025, în afara sistemului bancar se aflau 2,007 miliarde bancnote și 6,104 miliarde monede. Valoarea acestor bancnote a fost cu 9,5% mai mare față de anul anterior, în timp ce valoarea monedelor a crescut cu 5,8%.

BNR pune în circulație bancnote noi

Banca Națională a României pune în circulație bancnote noi, emisiunea 2026, pentru toate cupiurile aflate în prezent în uz: 1 leu, 5 lei, 10 lei, 20 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei și 500 lei.

Noile bancnote vor avea imprimată pe avers data de „1 februarie 2026” și vor purta semnătura guvernatorului BNR, precum și pe cea a noului casier central, Mugur Tolici.

Etichete: BNR bancnota bani
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole