O vacanță reușită începe cu o trusă medicală bine pregătită. Chiar dacă nimeni nu își dorește să se îmbolnăvească în concediu, mici probleme precum febra, răul de mișcare, alergiile sau arsurile solare pot apărea oricând. Medicul Ruxandra Constantina a explicat în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3 CNN ce ar trebui să avem întotdeauna în bagaj pentru a fi pregătiți în astfel de situații.
În primul rând, specialistul recomandă să nu plecăm fără medicamente pentru febră și durere, mai ales dacă mergem în vacanță împreună cu cei mici.
„Ar trebui întotdeauna să avem aceste antitermice când plecăm în vacanță și, în special, când plecăm cu copiii. Pot apărea infecții respiratorii sau digestive, iar un ibuprofen sau un paracetamol este mai mult decât benefic. De asemenea, este bine să avem un spray pentru gât cu albastru de metilen, propolis sau ioni de argint și niște picături pentru nas, cu propolis sau apă de mare, care să ajute la desfundarea nasului. Nu în ultimul rând, trebuie să fim atenți dacă apar probleme respiratorii sau digestive și să știm ce tratament putem administra”, explică medicul.
Pentru persoanele care au rău de mașină, de avion sau de mare, există mai multe variante care pot preveni greața și amețeala.
„Există capsule, sirop pentru copii, dar și plasturi sau brățări speciale. Sunt și siropuri care conțin mentă, lămâie și ghimbir. Ghimbirul este foarte bun, are efect antivomitiv și combate senzația de amețeală, greață și vărsăturile declanșate de mișcare”, spune Ruxandra Constantina.
Un alt lucru care nu ar trebui să lipsească din bagaj este tratamentul împotriva alergiilor, mai ales vara, când înțepăturile de insecte și expunerea la diferiți alergeni sunt mai frecvente.
„Se poate declanșa o rinită alergică, chiar și din cauza aerului condiționat, sau pot apărea reacții după înțepături de insecte. Depinde și de zona în care mergem și de alergiile pe care le avem. De aceea, pastilele antialergice trebuie să fie întotdeauna în bagaj, chiar două tipuri diferite. La fel și o cremă antialergică sau una care conține cortizon. Există unguente speciale cu cortizon care se aplică local pe înțepăturile de insecte. Este bine să luăm și un antialergic administrat pe cale orală. Totodată, există uleiuri esențiale, precum cel de mentă sau de lavandă, pe care le putem pune într-o sticluță cu apă și pulveriza pe piele. Acestea calmează atât arsurile solare, cât și iritațiile provocate de înțepăturile de insecte”, explică medicul.
Dacă expunerea la soare a fost prea lungă și crema cu factor de protecție nu și-a făcut efectul, primul pas este evitarea unei noi expuneri.
„În primul rând, o perioadă nu mai stăm la soare sau purtăm un tricou deschis la culoare. Trebuie să folosim creme sau spray-uri cu efect calmant, care să conțină gălbenele, mușețel, acid hialuronic, zinc ori geluri speciale. Și, foarte important, ne hidratăm corespunzător, nu cu alcool”, subliniază Ruxandra Constantina.
Medicul a vorbit și despre administrarea vitaminei D în sezonul cald. Potrivit acesteia, suplimentarea poate fi întreruptă pentru o perioadă scurtă dacă petrecem mai multe zile la mare și ne expunem suficient la soare.
„Eu zic că, în perioada în care stăm la mare câteva zile, o săptămână sau două, putem să nu luăm vitamina D, pentru că acolo ne expunem intens la soare. În rest, o doză de 1.000-2.000 de unități de vitamina D este benefică”, a concluzionat medicul.