Antena 3 CNN International News Un avion s-a prăbușit în Arizona, în timp ce ajuta la stingerea unui incendiu de vegetație

Un avion s-a prăbușit în Arizona, în timp ce ajuta la stingerea unui incendiu de vegetație

O aeronavă care efectua o misiune menită ajute la stingerea incendiilor de vegetație din Arizona s-a prăbușit, anunță CNN.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază.

Avionul executa o misiune de recunoaștere, comandă și control vizând ceea ce localnicii și autoritățile numesc focul din Cedar Basin.

Autoritățile au confirmat moartea a doi pompieri în urma prăbușirii.

"Doi membri ai echipajului se aflau la bord și nu există supraviețuitori", se spune într-o declarație oficială.

Numele victimelor nu au fost date imediat publicității, fiind prioritară anunțarea familiilor acestora.

O localnică, Michele Machholz, a declarat presei locale că a în timp ce urmărea evoluția incendiului, a remarcat pe cer ceva ce părea o pasăre de pradă.

"Însă nu este un vultur, este un avion", i-a spus femeia soțului ei, cu care vorbea chiar în acel moment la telefon.

"Venea spre pământ la un unghi abrupt, la care nu vezi în mod normal să zboare avioanele", precizează ea.

Ea a văzut momentul în care aparatul s-a zdrobit de pământ.

"Țipam la telefon. O, Doamne. Tocmai s-a prăbușit. Nu-mi vine să cred", a continuat ea, menționând că la locul prăbușirii s-a înălțat o coloană uriașă de fum negru.

Potrivi presei americane, la Cedar Basin, statul Arizona, se manifestă un incendiu de vegetație întins pe 300 de acri sau 1,2 milioane de metri pătrați, care s-a declanșat în urma furtunilor de vineri.

Zeci de pompieri intervin pentru a aduce flăcările sub contron, notează CNN.

Subiecte în articol: Arizona Cedar Basin avion
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei