Antena 3 CNN Actualitate Cultură Celebrul dirijior James Levine, suspendat de Metropolitan Opera pentru abuz sexual

Celebrul dirijior James Levine, suspendat de Metropolitan Opera pentru abuz sexual

Metropolitan Opera l-a suspendat duminică pe dirijorul James Levine în contextul în care acesta este vizat de mai multe acuzații de abuz sexual pentru fapte care ar fi avut loc între anii 1960 și 1980, relatează luni DPA.

"Levine nu va fi implicat în nicio activitate a Met, inclusiv concertele programate în acest sezon", a anunțat instituția într-un comunicat.

"În timp ce așteptăm rezultatele investigației, în baza acestor noi informații Met a luat decizia de a acționa acum", a declarat Peter Gelb, managerul general al Metropolitan Opera. "Aceasta este o tragedie pentru orice om a cărui viață a fost afectată", a adăugat el.

The New York Times, care citează un dosar al poliției din 2016, a relatat sâmbătă că dirijorul de 74 de ani a abuzat sexual un bărbat în urmă cu trei decenii, începând din perioada în care acesta era adolescent.

The Times a publicat apoi acuzații din partea altor doi bărbați care au declarat că Levine i-a abuzat sexual când erau adolescenți.

Instituția a precizat anterior că este "profund tulburată" de relatările din presă despre presupusul comportament al lui Levine și a anunțat că efectuează o investigație.

James Levine a negat acuzațiile, relatează ziarul. Cazul este ultimul dintr-o serie amplă în care personalități de prim-plan din industria de divertisment sunt acuzate de hărțuire sexuală, notează DPA.

Subiecte în articol: metoo
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur în România, în această seară, în zona seismică Vrancea