Antena 3 CNN › Life › Cine este partenera lui Elon Musk, angajata Neuralink cu care are 4 copii: Shivon Zilis a fost adoptată. Mama ei este din India

Cine este partenera lui Elon Musk, angajata Neuralink cu care are 4 copii: Shivon Zilis a fost adoptată. Mama ei este din India

Mia Lungu
12 minute de citit Publicat la 17:57 30 Sep 2026 Modificat la 18:06 30 Sep 2026
Elon Musk și actuala sa parteneră, Shivon Zillis, mama a patru dintre copiii săi. Sursa foto: Getty Images

Elon Musk are una dintre cele mai numeroase familii dintre miliardarii lumii tehnologice, iar în centrul vieții sale personale se află, în ultimii ani, Shivon Zilis, o directoare executivă în companiile pe care el le deține și mama a patru dintre copiii săi.

Relația lor a fost mult timp ținută departe de lumina reflectoarelor. Publicul a aflat abia în 2022 că Musk și Zilis aveau gemeni, născuți cu un an înainte. Între timp, cei doi au mai avut doi copii, iar relația lor a devenit mult mai vizibilă: au apărut împreună la evenimente publice, Zilis a fost văzută alături de Musk și de copiii lor, iar în 2026, în timpul procesului Musk versus OpenAI, amândoi au vorbit despre natura relației lor.

Într-un context în care Musk are copii cu patru femei și în care presa americană a documentat încercările sale de a crea o comunitate rezidențială pentru mamele copiilor săi, povestea lui Shivon Zilis este probabil cea mai apropiată de ceea ce ar putea fi numit o „viață de familie” alături de miliardar.

Cine este Shivon Zilis

Shivon Zilis este o executivă canadiană specializată în inteligență artificială. A studiat economia și filosofia la Yale și a lucrat de-a lungul timpului la IBM, Bloomberg și Bloomberg Beta, înainte de a ajunge în cercul lui Elon Musk și de a lucra pentru companiile sale.

A avut și un rol important în OpenAI: a fost membră a boardului organizației între 2020 și 2023. În prezent, este una dintre persoanele importante din echipa Neuralink, compania lui Musk specializată în interfețe creier-computer. 

În 2026, Zilis a ajuns să depună mărturie într-un proces în care Musk se judecă cu OpenAI. Mărturia ei a oferit, poate mai mult decât orice apariție publică anterioară, informații despre relația personală dintre ea și Musk.

Potrivit declarațiilor sale din instanță, cei doi au devenit implicați romantic în jurul anului 2016. Zilis a spus că decizia de a avea copii împreună a fost luată spre sfârșitul lui 2020, după ce Musk i-ar fi spus că ar fi dispus să fie donatorul de spermă. 

Această versiune este importantă deoarece arată că relația lor nu a început odată cu apariția publică a gemenilor. În realitate, potrivit propriei mărturii a lui Zilis, legătura dintre cei doi datează de aproximativ un deceniu.

De la colegi și colaboratori la părinții a patru copii

Primii copii ai lui Musk și Zilis au fost gemenii Strider și Azure, născuți în 2021.

Nașterea lor a fost ținută secretă o perioadă. În 2022, Business Insider a dezvăluit existența gemenilor, iar informația a făcut rapid înconjurul presei internaționale. La acel moment, Zilis și Musk nu prezentaseră public relația drept una romantică.

Ulterior, Walter Isaacson, biograful lui Musk, a oferit mai multe detalii despre modul în care au ajuns să aibă copii împreună.

Potrivit relatării lui Isaacson, Zilis se gândea inițial să folosească un donator anonim de spermă. Musk i-ar fi propus să fie el donatorul.

Zilis i-ar fi spus lui Isaacson că Musk „vrea foarte mult ca oamenii inteligenți să aibă copii” și că nu își putea imagina un set de gene pe care să și-l dorească mai mult pentru copiii ei. Relatarea a fost ulterior publicată în presa americană. 

În 2024 a venit al treilea copil al cuplului, o fetiță.

La început, Musk a refuzat ideea că nașterea ar fi fost „secretă”, explicând că prietenii și familia știau despre copil și că faptul că nu fusese emis un comunicat de presă nu înseamnă că bebelușul era secret. 

Abia în februarie 2025, Zilis a dezvăluit public numele fetiței: Arcadia. În aceeași perioadă, ea a anunțat că familia lor s-a mărit din nou.

Seldon Lycurgus, al patrulea copil al lui Musk și Shivon Zilis

În februarie 2025, Zilis a anunțat nașterea celui de-al patrulea copil al său cu Musk, un băiat pe nume Seldon Lycurgus.

Ea a făcut anunțul în aceeași perioadă în care fiica lor, Arcadia, își sărbătorea ziua de naștere. Zilis a spus că ea și Musk au discutat și au considerat că este mai bine să anunțe direct existența copilului. Musk a reacționat la postarea ei cu o inimă. 

Reuters a relatat că nașterea lui Seldon îl făcea pe Musk tatăl a 14 copii cunoscuți public.

Astfel, în familia lui Musk și Zilis se află patru copii:

  • Strider;
  • Azure;
  • Arcadia;
  • Seldon Lycurgus.

Ce a spus Elon Musk despre Shivon Zilis

Una dintre cele mai interesante referințe publice recente la Zilis a venit chiar de la Musk.

În noiembrie 2025, într-o conversație de aproape două ore cu antreprenorul indian Nikhil Kamath, Musk a vorbit spontan despre partenera sa și despre copiii lor.

El a dezvăluit atunci că Zilis este pe jumătate indiană. Musk a mai explicat că ea a fost adoptată când era bebeluș și a crescut în Canada. Musk a spus însă că nu știe exact circumstanțele adopției și a speculat că tatăl ei ar fi putut fi un student străin.

Tot în acel interviu, Musk a explicat originea unuia dintre numele copiilor săi: unul dintre băieții pe care îi are cu Zilis poartă numele de mijloc Sekhar, în onoarea fizicianului indian și laureat Nobel Subrahmanyan Chandrasekhar. 

Surse precum Indian Express, India Today și Hindustan Times o identifică pe Sharda Zilis drept mama ei, de origine indiană/punjabi, iar pe Richard Zilis drept tatăl ei canadian.

Conversația este relevantă și pentru felul în care Musk vorbește despre paternitate. Întrebat despre numeroșii săi copii, el a glumit că are „o armată” și că încearcă să ajungă la o „legiune romană”.

În același timp, Musk a recunoscut o limită practică: cu cât numărul copiilor crește, cu atât devine mai dificil să petreacă timp individual cu fiecare dintre ei. El a spus că își dorește totuși să poată petrece timp cu copiii săi și a povestit că, înainte de interviul cu Kamath, fusese cu ei înainte de ora de culcare. 

Această observație este una dintre puținele declarații recente în care Musk vorbește relativ concret despre viața de zi cu zi alături de copii.

De ce numele lui Shivon Zilis apare atât de des în discursul lui Musk despre natalitate

Relația dintre Musk și Zilis trebuie privită și prin prisma convingerilor sale despre scăderea natalității.

Musk vorbește de ani de zile despre ceea ce consideră a fi o problemă demografică majoră și îi îndeamnă pe oameni să aibă mai mulți copii. Într-o conversație citată de The Wall Street Journal, el a spus că, dacă oamenii nu „fac oameni noi”, omenirea nu are viitor.

În cazul lui Zilis, însă, povestea are o particularitate: ea nu a fost doar partenera lui Musk, ci și o colaboratoare profesională apropiată.

The Wall Street Journal a relatat că Zilis este considerată de persoane apropiate lui Musk drept una dintre femeile care au un statut aparte în cercul său. Publicația a relatat că Musk petrece timp la casa ei din Austin și că ea a participat alături de el la evenimente importante. 

Relația cu Musk a fost mult timp ținută departe de public

Înainte ca existența gemenilor să devină publică, puțini oameni știau despre relația personală dintre cei doi.

În 2026, însă, mărturia lui Zilis din procesul Musk-OpenAI a schimbat considerabil imaginea publică a relației.

The Guardian a relatat că Zilis a spus că ea și Musk au devenit implicați romantic în jurul anului 2016 și că ea locuiește într-o casă din Austin, unde Musk vine pentru a-și vedea copiii. 

În aceeași procedură judiciară, Musk a descris-o pe Zilis în mai multe feluri, inclusiv ca „close adviser” (n.r. consultant apropiat), iar la un moment dat a spus că cei doi locuiesc împreună și că ea este mama celor patru copii ai lui.

Există însă o nuanță importantă: Zilis ar fi descris în depoziții situația într-un mod ceva mai diferit, spunând că Musk este mai degrabă un oaspete frecvent și că își păstrează propria locuință. 

Musk a avut un copil cu o altă femeie în aceeași perioadă

Una dintre cele mai controversate componente ale poveștii este cronologia copiilor lui Musk.

Zilis a spus în 2026 că relația ei romantică cu Musk a început în jurul lui 2016. Primii lor copii s-au născut în 2021, iar al treilea, Arcadia, în 2024. 

În paralel, Musk a avut copii și cu alte femei.

Cazul cel mai clar documentat perioadă este cel al lui Ashley St. Clair. Influencerița a anunțat în februarie 2025 că are un copil cu Musk și a spus că băiatul, Romulus, s-a născut în septembrie 2024. Ulterior, un test de paternitate dispus în cadrul disputei juridice a indicat o probabilitate de 99,9999% ca Musk să fie tatăl copilului, potrivit relatărilor despre dosar. 

Asta înseamnă că, dacă sunt puse cap la cap cronologiile publice, Musk a devenit tatăl unui copil cu Ashley St. Clair la aproximativ șase luni după nașterea fiicei sale Arcadia cu Shivon Zilis.

Nu există însă suficiente informații publice pentru a spune cu certitudine care era statutul exact al relației lui Musk cu St. Clair la fiecare moment din această perioadă. The Wall Street Journal a relatat că relația dintre Musk și St. Clair devenise romantică și că ea a rămas însărcinată în perioada relației lor. 

Situația este cu atât mai neobișnuită cu cât Zilis și Musk au avut apoi încă un copil, Seldon, anunțat în 2025.

Complexul rezidențial secret din Austin în care Musk ar fi vrut să locuiască mamele copiilor săi

Una dintre cele mai spectaculoase informații despre modul în care Musk își organizează familia vine dintr-o investigație amplă a The Wall Street Journal.

Potrivit publicației, Musk a cumpărat mai multe proprietăți în zona Austin, Texas, prin companii și LLC-uri asociate lui. Unele dintre case se află în West Lake Hills și au fost cumpărate pentru milioane de dolari. Ăroprietățile ar fi fost gândite ca un fel de complex familial în care mamele copiilor lui Musk să poată locui împreună cu copiii. 

Ideea ar fi fost ca mai multe dintre mamele copiilor lui să aibă case apropiate, astfel încât Musk să poată petrece timp cu copiii fără ca familiile să fie dispersate în orașe sau cartiere diferite.

The Wall Street Journal a relatat că Jared Birchall, unul dintre oamenii de încredere ai lui Musk și administrator al familiei sale financiare, a fost implicat în achiziționarea proprietăților.

Conform publicației, Shivon Zilis este cea care locuiește deja în acest complex, împreună cu copiii ei, în timp ce Musk vine și pleacă.

Musk ar fi încercat să le convingă și pe alte mame ale copiilor săi să se mute acolo.

Grimes, cu care Musk are trei copii, ar fi refuzat. De asemenea, Ashley St. Clair a relatat că Musk i-a propus să se mute în Austin împreună cu copilul lor, dar oferta s-a schimbat ulterior. 

O familie numeroasă, construită în mai multe etape

Pentru a înțelege unde se încadrează Zilis în familia lui Musk, cronologia copiilor este esențială.

Musk a devenit tată pentru prima dată în 2002, când fiul său Nevada Alexander s-a născut din relația cu prima sa soție, Justine Wilson. Copilul a murit însă la doar câteva săptămâni, din cauza sindromului morții subite a sugarului.

Ulterior, Musk și Wilson au avut gemenii Griffin și Vivian, apoi tripleții Kai, Saxon și Damian.

Cu muziciana Grimes, Musk are trei copii: X Æ A-Xii, Exa Dark Sideræl și Techno Mechanicus.

Cu Shivon Zilis are patru copii: Strider, Azure, Arcadia și Seldon Lycurgus.

Iar cu Ashley St. Clair are un fiu, Romulus.

Reuters a confirmat în 2025 că Seldon este al 14-lea copil cunoscut public al lui Musk. 

Ce spune Musk despre a avea atât de mulți copii

În interviul cu Nikhil Kamath din 2025, Musk nu a încercat să minimalizeze dimensiunea familiei sale.

„Am o armată”, a spus el, explicând apoi că încearcă să ajungă la ceea ce a numit o „legiune romană”. 

În același timp, discursul lui a avut și o componentă mai personală.

Musk a spus că, deși nu se opune ideii de a adopta copii, simte că are deja „mâinile pline” și că își dorește să poată petrece timp cu copiii pe care îi are.

Această contradicție este una dintre temele recurente în modul în care Musk vorbește despre familie: pe de o parte, susține că lumea are nevoie de mai mulți copii și promovează ideea de natalitate ridicată; pe de altă parte, recunoaște că există o limită practică în ceea ce privește timpul pe care un părinte îl poate petrece individual cu fiecare copil. 

Shivon Zilis, între familie și carieră

Zilis nu este doar „partenera lui Elon Musk”. Înainte ca viața sa personală să devină subiect de presă, ea avea deja o carieră importantă în domeniul tehnologiei și AI.

A lucrat la Bloomberg și Bloomberg Beta, a fost implicată în OpenAI și apoi a devenit una dintre persoanele importante din Neuralink.

În timpul procesului Musk-OpenAI din 2026, Zilis a respins ideea că ar fi fost o simplă intermediară a lui Musk în interiorul OpenAI. Ea a declarat că prioritatea sa era ceea ce considera cel mai bun rezultat pentru inteligența artificială și pentru umanitate. 

De ce relația cu Zilis este diferită de celelalte relații ale lui Musk

În cazul lui Musk și Zilis există câteva elemente care îi diferențiază de celelalte relații cunoscute ale miliardarului.

În primul rând, relația lor a început, potrivit lui Zilis, înainte de nașterea copiilor și a continuat pe parcursul mai multor ani.

În al doilea rând, cei doi lucrează în aceeași lume profesională, iar Zilis a ocupat poziții de încredere în companiile și proiectele asociate lui Musk.

În al treilea rând, Zilis pare să fie cea dintre mamele copiilor lui Musk care este cel mai integrată în actuala sa viață de familie din Austin. The Wall Street Journal a relatat că ea locuiește în complexul de proprietăți destinat familiei, iar Musk petrece timp acolo. 

În 2025, Zilis a fost fotografiată alături de Musk și de copiii lor la evenimente publice sau în contextul unor întâlniri oficiale din Washington, inclusiv la Casa Albă.

Apare documentarul „Musk”: Aproape patru ore de cinema despre viața miliardarului

Povestea familiei lui Musk va fi privită în această toamnă și printr-un alt obiectiv: documentarul „Musk”, regizat de cineastul american Alex Gibney.

Filmul are o durată de aproape patru ore și a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în septembrie 2026. Associated Press îl descrie drept un documentar de aproape patru ore despre puterea și influența lui Musk. 

Filmul nu este realizat cu participarea lui Musk. Gibney a folosit interviuri cu persoane din cercul personal și profesional al miliardarului, inclusiv cu fosta sa soție Justine Musk și cu Ashley St. Clair, precum și cu alte persoane care au interacționat cu el. Variety a relatat că documentarul îl prezintă pe Musk prin intermediul unor interviuri și al unor materiale care încearcă să reconstruiască atât cariera, cât și viața personală a acestuia. 

În Statele Unite, „Musk” va ajunge în cinematografe în octombrie 2026: lansarea este programată în anumite cinematografe pe 9 octombrie, iar lansarea națională este programată pentru 16 octombrie, potrivit distribuitorului Bleecker Street. 

Filmul a atras deja atenția și pentru felul în care tratează viața de familie a lui Musk, inclusiv relațiile cu fostele partenere și copiii săi.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole