Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Dana Budeanu pune la zid politica românească: "Un program de îngropare a ființei umane. Trebuie să ne luăm țara înapoi"

Dana Budeanu pune la zid politica românească: "Un program de îngropare a ființei umane. Trebuie să ne luăm țara înapoi"

Dana Budeanu a vorbit în direct la Antena 3 CNN despre scena politică românească. Aceasta a avut un discurs emoționant în care i-a încurajat pe cetățeni să își susțină drepturile și să își ia țara înapoi.

de Ioana Mircea    |   

În ediția de joi seară a emisiunii Sinteza Zilei, Dana Budeanu a pus la zid politica românească afirmând că în România nu se mai face politică de mult timp.

"Noi trebuie să ne luăm țara înapoi, spitalele înapoi, școlile înapoi.(...) Totul este făcut pentru a distruge orice fel de reper puternic. Ăsta este un program de distrugere a oricărui reper de valoare și de îngropare a ființei umane. Nu mai e nimic altceva aici. Politica s-a terminat de mult", afirmă Dana Budeanu.

Totodată, creatoarea de modă i-a încurajat pe cetățenii români să își respecte drepturile și să nu mai fie umili în fața reprezentanților instituțiilor statului.

"Măi, oameni buni, nu mai stați și așteptați. În țările la care voi vă uitați admirativ sau, nu știu, aspirațional, populația nu acceptă. Voi stați și acceptați. Nu. Respectați-vă drepturile. Eu nu înțeleg cum s-a instalat sentimentul ăsta de umilință.

Și știți de ce se întâmplă ce se întâmplă? Pentru că ei știu că voi sunteți așa. Nu au nicio putere. Aveți senzația că au niște puteri supranaturale. Nu! Ei sunt aleși de populație, adică sunt angajații noștri", a declarat Dana Budeanu în direct la Antena 3 CNN.

Subiecte în articol: Dana Budeanu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere