Un pui de urs care a rămas blocat într-un copac în comuna Rora, din apropierea municipiului Sighișoara, a fost salvat, joi, de jandarmi, a informat Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureș, potrivit Agerpres. Intervenţia oamenilor legii a durat aproape trei ore, iar micuţul animal nu a fost pus în pericol.
În urma unui apel la numărul de urgență 112, care semnala prezența unui urs, patrula de intervenție formată din plt. adj. Radu Petru și plt. adj. Aldea Cristian s-a deplasat la fața locului și a constatat că era vorba despre un pui de urs speriat, rămas blocat într-un copac, care nu mai putea coborî în siguranță.
Conform legii, a fost anunțată echipa de intervenție, iar animalul a fost coborât și preluat, în siguranță, de către autoritățile competente.
Pe parcursul celor aproximativ trei ore de intervenție, jandarmii au asigurat permanent zona pentru protejarea cetățenilor, existând riscul apariției ursoaicei în apropiere.
Total s-a încheiat fără incidente, fără persoane rănite și fără a pune în pericol siguranța comunității sau a animalului.
Jandarmii recomandă cetățenilor ca, în cazul observării unor animale sălbatice în apropierea zonelor locuite, să nu se apropie de acestea, să evite fotografierea lor și să solicite sprijinul autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112.