Războiul din Orientul Mijlociu ține și dobânzile foarte ridicate. Statul român deja se împrumută la dobânzi foarte mare, în cazul în care mai găsește de unde să ia credite. Specialiștii avertizează că Banca Națională nu va scădea dobânda-cheie prea curând. În aceste condiții și românii vor continua să plătească dobânzi foarte mari. Există însă și o excepție notabilă: indicele IRCC, care se calculează cu întârziere, urmează să scadă de la 1 aprilie, astfel că peste o jumătate de milion de români vor plăti dobânzi ușor mai mici.
Consecințele războiul din Iran nu se văd doar în prețul combustibililor, ci afectează întreaga economie. Statul român, care oricum se împrumuta la dobânzi mai mari decât alte țări europene, va plăti dobânzi și mai mari sau nu se va mai împrumuta deloc.
Dar și românii vor continua să plătească dobânzi ridicate. Analiștii avertizează că șansele ca Banca Națională a României (BNR) să scadă dobânda-cheie sunt mici, în condițiile în care noile prognoze arată că inflația, așteptată să scadă în a doua jumătate a anului, se va menține și ea ridicată din cauza războiului.
Este însă și o veste bună. Indicele IRCC, care se calculează cu întârziere, urmează să scadă ușor de la 1 aprilie. Valoarea medie pentru trimestrul al IV-lea, pe baza căruia se calculează IRCC valabil de la 1 aprilie 2026 este 5m58 %. Ceea ce înseamnă că BNR va anunța pe 30 sau maximum pe 31 martie valoarea noului IRCC ca fiind în scădere față de nivelul din luna ianuarie, de la 5,68% la 5,58%.
Asta înseamnă că la un credit cu dobândă variabilă (IRCC + marjă fixă de 2,5%), dobânda totală va scădea de la 8,18% la 8,08%. De exemplu, la un credit de 250.000 de lei, rata va scădea cu aproximativ 17-20 de lei.
Numărul românilor care au dobânda creditului ipotecar legată de evoluția IRCC este de 596.567, cu o valoare totală a împrumuturilor de 80,27 de miliarde de lei.