Antena 3 CNN International News Joe Biden confirmă că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Joe Biden confirmă că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Președintele american Joe Biden a confirmat, vineri, informațiile venite anterior pe surse anonime și care indicau că liderul de la Casa Albă va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a.

de Adrian Iclozan    |   

"Da", a răspuns Biden reporterilor care l-au întrebat despre participarea la ceremonia din Marea Britanie.

"Încă nu cunosc detaliile, dar mă voi duce", a continuat el.

Președintele a mai spus că "îl cunoaște" pe Charles, noul suveran britanic, dar că încă nu a vorbit cu el.

CNN: Pregătiri pentru participarea lui Joe Biden la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Prezența președintelui american la ceremonie va fi anunțată oficial doar după ce Casa Regală va face publice planurile legate de funeralii, anunța CNN mai devreme în cursul zilei de vineri, înaintea confirmării făcute de însuși Joe Biden.

Sursa citată mai menționează că la precedentul deces al unui monarh britanic, președintele american de atunci nu a participat.

Harry S. Truman l-a delegat pe Secretarul de stat Dean Acheson să participe la înmormântarea Regelui George al VI-lea, în 1952.

CNN amintește că, în perioada mai recentă, președinții americani care au luat parte la funeraliile unor personalități internaționale au fost însoțiți de foști lideri de la Casa Albă.

Astfel, când a murit Papa Ioan Paul al II-lea, președintele George W. Bush a venit însoțit de tatăl său, fostul președinte George H.W. Bush, și de fostul președinte Bill Clinton.

Iar în 2013, la funeraliile lui Nelson Mandela, președintele Barack Obama i-a inclus în delegație pe foștii președinți George W. Bush și Jimmy Carter.

Subiecte în articol: Joe Biden funeralii Elisabeta a II-a
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Scandal monstru în Parlament: deputatul lovit în față de un fost ministru