Antena 3 CNN Sport Lucescu a plecat la Bruxelles, unde va fi consultat de unul dintre cei mai buni specialiști în oncologie moleculară din lume

Lucescu a plecat la Bruxelles, unde va fi consultat de unul dintre cei mai buni specialiști în oncologie moleculară din lume

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 13:00 16 Feb 2026 Modificat la 13:00 16 Feb 2026
Lucescu a plecat la Bruxelles, unde va fi consultat de unul dintre cei mai buni specialiști în oncologie moleculară din lume. Foto: Getty Images

Mircea Lucescu a plecat luni la o clinică din Bruxelles unde va fi consultat de unul dintre cei mai buni specialiști în oncologie moleculară din lume.  

În ultimele două luni, Lucescu a fost internat de trei ori în spital, ultima oară a stă internat o săptămâna la Spitalul Universitar din Capitală, acolo unde a trecut și printr-o intervenție chirurgicală minoră. A avut o infecție subcutanată care a necesitat supraveghere medicală permanantă și tratament cu antbiotic. El a ajuns la Spitalul Universitar pentru o serie de analize însă și pentru a le cere sfatul medicilor cu privire la deplasare să în străînătate.
La o săptămâna de când a fost externat Mircea Lucescu a plecat în Belgia, la o clinică din Bruxelles unde I se vor face și alte investigații medicale.

Lucescu ar avea o afecțiune cronică care necesită o serie de analize și invectigatii amănunțite astfel încât să primească cea mai bună soluție terapeutică. În vârstă de 81 ani, Lucescu are mai multe stenturi montate la inimă și este operat la ambele șolduri.

Lucescu va fi consultar de prof. dr. Ștefan Constantinescu, unul dintre primii specialiști în oncologie moleculară din lume. Acesta consultă la Spitalul Saint-Luc din Bruxelles.

 

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole