Antena 3 CNN Actualitate Locale Păcănelele ar putea fi interzise la Vaslui. Primar: "Protejarea familiilor şi a tinerilor trebuie să fie o prioritate"

Păcănelele ar putea fi interzise la Vaslui. Primar: "Protejarea familiilor şi a tinerilor trebuie să fie o prioritate"

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 21:58 26 Feb 2026 Modificat la 21:58 26 Feb 2026
Lucian Branişte a afirmat că în ultimii ani, jocurile de noroc au devenit o problemă reală în multe comunităţi din România. Foto: Getty Images

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzice și în municipiul Vaslui, la propunerea primarului Lucian Branişte. Acesta a anunțat joi că va cere Consiliului Local adoptarea unei hotărâri prin care să se interzică locaţiile cu jocuri de noroc, potrivit Agerpres.

Inițiative similare au fost lansate și de alți edili. Este vorba despre primarii din Miercurea Ciuc, Slatina și Brăila.

Despre inițiativa sa, Lucian Branişte a afirmat că în ultimii ani, jocurile de noroc au devenit o problemă reală în multe comunităţi din România, dar că dincolo de reclame şi lumini colorate, în spatele acestor săli există prea des poveşti cu familii afectate, datorii, dependenţă şi suferinţă.

"La Vaslui, conform unei analize preliminare, funcţionează aproximativ 60 de săli cu aparate de jocuri de noroc. Este un număr mare pentru un oraş ca al nostru şi cred că este momentul să ne întrebăm, cu responsabilitate, ce fel de comunitate vrem să construim pentru viitor. Ca primar, consider că protejarea familiilor şi a tinerilor trebuie să fie o prioritate. Am aşteptat publicarea actului normativ in Monitorul Oficial şi avem astăzi şi instrumentele legale pentru a acţiona. (...) Voi propune Consiliului Local Vaslui adoptarea unei hotărâri prin care să fie interzise locaţiile cu jocuri de noroc pe raza municipiului. Nu este o decizie împotriva cuiva, ci este o decizie pentru oameni. Pentru copiii care nu trebuie să crească într-un oraş dominat de tentaţii periculoase. Pentru familiile care au suferit din cauza dependenţei de jocuri. Pentru un oraş mai sănătos, mai echilibrat şi mai sigur social", a transmis primarul municipiului Vaslui.

Branişte a afirmat că fiind vorba despre un subiect sensibil, se aşteaptă să existe opinii diferite cu privire la o astfel de măsură şi a menţionat că în perioada următoare vor fi organizate discuţii publice şi consultări, pentru ca decizia să fie una asumată şi corectă pentru comunitate.

"Vasluiul trebuie să fie un oraş în care oamenii îşi construiesc viitorul, nu îl pierd la păcănele. Eu cred că putem face acest pas. Şi îl vom face împreună", a precizat primarul municipiului reşedinţă.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole