O ţară superbă, preferată de români, caută 2.600 de muncitori. Salarii de până la 3.000 de euro, fără studii superioare
Publicat acum 2 ore si 56 minute
Un submarin sovietic din perioada Războiului Rece, scufundat acum 37 de ani și aflat la peste 1,6 kilometri adâncime în Marea Norvegiei, continuă să elibereze material radioactiv, potrivit unui nou studiu publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences. Submarinul sovietic K-278 Komsomolets s-a scufundat în 1989, având la bord un reactor nuclear și două focoase nucleare. Cercetătorii spun că scurgerea pare să provină din combustibilul reactorului, care se corodează lent, nu din armele nucleare.
La prima vedere, situația pare începutul unui film despre un dezastru ecologic. Deocamdată însă, datele științifice arată că problema este limitată. Probele de apă, sedimente și organisme de mare adâncime arată puține dovezi că radionuclizii se acumulează în apropierea epavei. Explicația este că materialul radioactiv este diluat rapid în apa din jur, scrie Eco News.
Komsomolets nu a fost un submarin obișnuit
Uniunea Sovietică a construit un singur exemplar din această clasă, folosind o cocă dublă din titan, care îi permitea să opereze la adâncimi foarte mari pentru acea perioadă.
Astăzi, submarinul se află la aproximativ 1.700 de metri sub suprafața.
La 7 aprilie 1989, un incendiu a izbucnit în partea din spate a submarinului și a scăpat de sub control. Din cei 69 de membri ai echipajului aflați la bord, doar 27 au supraviețuit.
În acea zi nu s-a scufundat doar o mașinărie militară, ci a apărut și o problemă de mediu pe termen lung. Un submarin scufundat sub nivelul la care ajung bărcile de pescuit și activitatea umană obișnuită poate părea izolat. Totuși, curenții oceanici, coroziunea și trecerea timpului pot transforma metalul vechi într-o problemă încă activă.
Ce au descoperit cercetătorii norvegieni
În 2019, cercetătorii au folosit vehiculul operat de la distanță Egir 6000 pentru a inspecta submarinul cu sonar și camere video. În același timp, au colectat probe de apă, sedimente și organisme marine. Misiunea s-a concentrat pe posibilele căi prin care interiorul submarinului ar putea comunica cu mediul marin. Echipa a observat eliberări intermitente de material din zona reactorului, inclusiv nori proveniți dintr-o conductă de ventilație și din apropierea unui grilaj metalic.
Într-o probă de apă colectată după o astfel de eliberare vizibilă, nivelul de cesiu-137 a fost de 1.000 de ori mai mare decât într-o probă luată înainte.
Cele mai ridicate valori au fost găsite în probele prelevate chiar lângă grilajul metalic. Concentrațiile maxime de stronțiu-90 și cesiu-137 au ajuns la niveluri de 400.000 și, respectiv, 800.000 de ori mai mari decât cele obișnuite în Marea Norvegiei. Totuși, acest lucru nu înseamnă că întreaga mare este contaminată, deoarece același studiu arată că substanțele se diluează rapid pe măsură ce se îndepărtează de punctul de eliberare.
Reactorul pare să fie sursa scurgerii
Dovezile legate de izotopi indică reactorul ca sursă a problemei. Nivelurile ridicate de plutoniu și uraniu, precum și raporturile dintre acestea, sugerează că combustibilul nuclear din reactor se degradează în timp. Cu alte cuvinte, epava nu a rămas înghețată în istorie, ci continuă să se schimbe.
Există însă și o veste bună. Cercetătorii nu au găsit dovezi că plutoniul provenit din focoasele nucleare ar fi ajuns în mediul din apropiere.
De asemenea, lucrările de protecție făcute de Rusia în anii 1990 rezistaseră. Un reactor care pierde material radioactiv pe fundul mării este o problemă serioasă, dar dovezile actuale nu arată o contaminare extinsă a ecosistemului din jur. Autorii studiului au scris că eliberările de până acum nu au avut "niciun impact asupra mediului marin din apropiere sau mai larg".
De ce fructele de mare sunt încă monitorizate
Pentru Norvegia, acesta nu este doar un episod rămas din Războiul Rece. Este și o chestiune de încredere publică în ocean, în pescuit și în produsele marine care ajung pe mesele oamenilor, inclusiv departe de zona arctică. Institutul de Cercetare Marină afirmă că epava Komsomolets este singura sursă cunoscută de poluare radioactivă din apele norvegiene.
Instituția precizează totuși că nivelurile sunt scăzute, epava se află la mare adâncime și nu există pericol pentru oameni sau pești. Cu toate acestea, monitorizarea rămâne importantă. Este ca atunci când verifici prognoza meteo înainte de a merge la plajă. Un risc scăzut nu înseamnă că nu trebuie să fii atent, mai ales când sursa conține material nuclear, iar coroziunea continuă în timp. Deșeurile Războiului Rece au o viață lungă
Komsomolets arată cum tehnologia militară poate lăsa în urmă probleme de mediu timp de generații. Incendiul a durat câteva ore, scufundarea s-a produs într-o singură zi, dar monitorizarea continuă de zeci de ani.
După accident, echipe rusești au vizitat epava, iar în anii 1990 au sigilat zonele vulnerabile din jurul compartimentului torpilelor cu dopuri și plăci din titan. Aceste lucrări par să fi contribuit la reducerea riscurilor actuale, mai ales în zona focoaselor nucleare.
Reactorul este însă o problemă diferită. Noile descoperiri sugerează că degradarea combustibilului nuclear continuă să producă eliberări intermitente de material radioactiv. Oamenii de știință nu înțeleg încă pe deplin de ce scurgerea variază în timp. Tocmai de aceea sunt necesare noi expediții.
Cercetătorii vor să revină la epavă cu noi vehicule submersibile, pentru a înțelege mai bine mecanismul scurgerilor. Ei vor să afle dacă acestea sunt provocate de coroziune, de schimbări de presiune, de conducte avariate sau de alte procese care au loc în interiorul submarinului.
Întrebarea este importantă deoarece oceanul nu este un muzeu. Metalul slăbește, sigiliile îmbătrânesc, iar apa mării acționează încet asupra tuturor lucrurilor pe care le atinge. Deocamdată, mesajul cercetătorilor este unul echilibrat. Komsomolets continuă să elibereze material radioactiv, dar dovezile actuale arată o acumulare redusă în apropiere și niciun impact clar asupra vieții marine locale.