Antena 3 CNN Politică Rareș Achiriloaie şi-a dat demisia de la şefia Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor

Rareș Achiriloaie şi-a dat demisia de la şefia Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 15:36 18 Dec 2025 Modificat la 15:37 18 Dec 2025
În februarie, Rareş Achiriloaie a fost eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Sursa foto: Agerpres

Rareș-Petru Achiriloaie și-a dat demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, potrivit Agerpres. Decizia de eliberare din funcție a fost semnată de prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și publicată joi în Monitorul Oficial.

Cererea de demisie a lui Rareș-Petru Achiriloaie a fost înregistrată la Cabinetul premierului Ilie Bolojan în urmă cu o săptămână, mai exact pe 11 decembrie.

"La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Rareș-Petru Achiriloaie se eliberează, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor", se arată în decizie.

Pe 11 martie, Rareș-Petru Achiriloaie a fost numit în funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, potrivit unei decizii semnate de premierul de la acea dată, Marcel Ciolacu.

În februarie, Achiriloaie a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole