Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN O şcoală nouă din Sibiu a fost demolată pentru că altfel ar fi căzut peste elevi

O şcoală nouă din Sibiu a fost demolată pentru că altfel ar fi căzut peste elevi

Situaţie incredibilă la şcoala Nicolae Iorga din Sibiu, aflată în extindere! Primăria a dispus demolarea construcţiei după ce s-au constatat mai multe deficienţe de proiectare. Lucrările vor fi gata abia anul viitor. 

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Neregulile au ieşit la iveală în 2021 când, în urma unei expertize tehnice, reprezentanţii primăriei au constatat că proiectarea noilor corpuri de clădire este greşită. Deşi o firmă se ocupa deja de ridicarea construcţiei, toate lucrările au fost atunci suspendate.

După demolare, primăria a reluat toate procedurile privind realizarea unui nou proiect de execuţie şi desemnarea unei alte firme care să realizeze extinderea şcolii Nicolae Iorga din Sibiu.

Lucrările de extindere cu noile corpuri de clădire ar fi trebuit să fie gata anul acesta.

Şcoală construită pentru a fi dărâmată. Cum explică autorităţile situaţia

Proiectul prevede realizarea unui număr de 22 de săli de clasă. Până atunci însă, elevii se vor întoarce la şcoală în vechile săli de clasă.

Acestea sunt insuficiente, aşa că şi anul acesta cursurile vor avea loc atât dimineaţă cât şi după-amiaza.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi