Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Masa la restaurant, mai scumpă cu aproape 40% | ”O porție de sarmale costă aproape 70 de lei”

Masa la restaurant, mai scumpă cu aproape 40% | ”O porție de sarmale costă aproape 70 de lei”

Masa la restaurant s-a scumpit atât de mult, încât a ajuns un lux pentru unii dintre români. Cu aproape 40 la sută plătim mai mult când ieşim în oraş, faţă de acum câţiva ani, o recunosc chiar patronii din industrie.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Patronii de restaurante susțin că din cauza presiunii cu taxele şi impozitele au fost nevoiţi să mărească prețurile.

În Capitală, nu se mai găseşte o pizza sub 50 de lei, cel puţin în zona centrală. Iar o ciorbă costă şi ea în jur de 40 de lei. De altfel, o masă completă pentru o persoană sare de 150 de lei, echivalentul a 30 de euro.

La restaurantele din centrul Capitalei, cine vrea să servească o masă completă, lasă cel puţin 150 de lei de persoană.

Băuturile au atins și ele prețuri record.

”15 lei apa și 20 lei cafeaua”, spune un alt client. 

Nota de plată pentru două ape, o cafea, papanaşi, o ciorbă de burtă şi o porţie de mici ajunge la peste 220 de lei. Cu bacşişul de 10 la sută inclus.  

Şi străinii veniţi să lucreze la noi în ţară spun că viaţa e scumpă.

”Apa e gratuită în Sri Lanka. Pentru mine e scump aici”, spune un străin.

Scumpirile au intervenit şi pe fondul creşterilor costurilor cu forţa de muncă, creşterii preţului combustibilului dar şi al schimbărilor fiscale.

O nouă provocare pentru patronii din Horeca ar urma să o reprezinte trecerea la impozitarea progresivă, dar coaliţia de guvernare nu a luat încă o decizie cu privire la această măsură.

Subiecte în articol: creştere preţuri plata restaurant
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Avertizare meteo ANM de ploi și vijelii!