Antena 3 CNN Actualitate Locale Străzile Capitalei, chiar și artere mari, sunt pline cu bălți și zăpadă topită. Bucureștenii arată „prin ce cascadă trebuie să treacă”

Străzile Capitalei, chiar și artere mari, sunt pline cu bălți și zăpadă topită. Bucureștenii arată „prin ce cascadă trebuie să treacă”

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:58 19 Feb 2026 Modificat la 15:00 19 Feb 2026
Zăpadă topită și apă în bălți uriașe, pe străzi și bulevarde din București, 19 februarie 2026. Sursa foto: Captură video TikTok

Străzile și bulevardele și București s-au umplut cu apă, joi, după ce zăpada strânsă în urma ninsorii de cod roșu de miercuri a început să se topească. Oamenii au postat pe reţelele de socializare videoclipuri cu bălţile formate în ultimele ore.

În multe zone este imposibil ca pietonii să ocolească bălțile uriașe pentru a trece strada sau a înainta, astfel că sunt obligați să calce direct prin apa murdară amestecată cu zăpadă.

„Deci, uitați-vă că nu se poate așa ceva…Ferească Dumnezeu! Aoleu. Ia uite, dacă nu ai colac de salvare...Zici că-i Marea Neagră.”, exclamă o tânără.

„Dacă e posibil așa ceva…Prin ce cascadă trebuie să trecem noi. Ia uitați.”, spune o altă femeie, care a filmat bălțile uriașe formate joi chiar în intersecția de la Piața Romană, în centrul Capitalei.

„Frații mei, care știe cum fac aici, că nu mai știu cum să fac aici.”, întreabă un tânăr, într-un clip postat pe o rețea socială.

Prognoza Meteo București: Vremea redevine geroasă și reapar precipitațiile, inclusiv ninsori, în weekend

Vremea se va răci și se vor semnala noi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, în București, până duminică dimineața, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 februarie, ora 10:00 - 20 februarie, ora 8:00, în Capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi între -7 și -5 grade.

Începând de vineri dimineața până sâmbătă, la ora 8:00, cerul se va înnora treptat și vor fi precipitații, pe parcursul zilei sub formă de ploaie, apoi lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări seara și noaptea (viteze de 50 - 55 km/h). Temperatura maximă va fi de 2 - 4 grade, iar cea minimă va oscila între -3 și -2 grade.

În perioada 21 februarie, ora 8:00 - 22 februarie, ora 10:00, vremea va deveni deosebit de rece. Cerul va fi noros și va ninge, iar vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului (viteze de 40 - 45 km/h). Temperatura maximă se va încadra între -3 grade și -1 grad, iar cea minimă între -5 și -3 grade.

ANM precizează că, în intervalul 19 februarie, ora 10:00 - 22 februarie, ora 10:00, pentru Municipiul București va fi în vigoare o informare de precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, intensificările de vânt și vreme rece. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole