Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Decisiv Trotinetele electrice ar putea fi interzise în București. Primăria Capitalei vrea să organizeze un referendum

Trotinetele electrice ar putea fi interzise în București. Primăria Capitalei vrea să organizeze un referendum

Trotinetele electrice ar putea fi interzise în Capitală. Primăria București propune ca cetățenii să voteze la referendum dacă mai acceptă sau nu acest mijloc de transport.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În 2022, în București, din cauza accidentelor în care au fost implicate trotinetele electrice, 13 persoane și-au pierdut viața, iar alte 200 au fost rănite grav.

În acest context, Primăria Capitalei se gândește să organizeze un referendum, prin care bucureștenii să stabilească dacă doresc sau nu să renunțe la acest mijloc de transport.

În majoritatea cazurilor, oamenii sunt de părere că trotinetele electrice ajută la combaterea poluării, dar și la o mai bună mobilitate în oraș.

Cu toate acestea, bucureștenii recunosc că, în lipsa unui regulament clar, cei care folosesc trotinetele electrice sunt expuși pericolelor.

Citește și: MIPE, anunț despre tichetele pentru nou-născuți: "Astăzi am virat banii pentru peste 10.000 de trusouri"

Anul acesta, locuitorii din Paris au votat, în urma unui referendum, ca trotinetele electrice să fie interzise pe străzile capitalei Franței.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot