Antena 3 CNN Actualitate Valentin Gherebe, fondatorul Anonymous, găsit mort în apartamentul din București. Avea 43 de ani

Valentin Gherebe, fondatorul Anonymous, găsit mort în apartamentul din București. Avea 43 de ani

Valentin Gherebe, fondatorul petrecerilor Anonymous, a fost găsit mort, pe 31 ianuarie, în apartamentul său din București, potrivit unor surse judiciare.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort, într-o stare avansată de putrefacție, fără răni vizibile pe corp, în aprtamentul său din Sectorul 1.

Corpul a fost transportat, marți, la INML pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei morții. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă.

Prietenii și cei care l-au cunoscut au transmis zeci de mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare.

Mi-aș fi dorit să văd atât de multe mesaje despre tine atunci când erai în viață Valentin Gherebe.Ai fost un visător și un creator! Mă bucur că te-am cunoscut și îți mulțumesc pentru scurta călătorie oferită de proiectul tău Anonymous.

Mă doare să știu că nu am putut să fac mai mult pentru a te ajuta să zâmbești mai des. MISSION FAIL FOR ALL OF US! Ne vedem dincolo și mai povestim. Drum lin să ai”, a scris un apropiat pe Facebook.

Subiecte în articol: Valentin Gherebe Anonymous
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Craterul de pe strada din Slănic Prahova are o adâncime de 18 metri