Antena 3 CNN Actualitate Vreme caldă, dar cu nori, în București. ANM: „De luni, valorile termice vor crește”

Vreme caldă, dar cu nori, în București. ANM: „De luni, valorile termice vor crește”

<1 minut de citit Publicat la 12:32 25 Ian 2026 Modificat la 12:32 25 Ian 2026
Astfel, până luni, la ora 08:00, valorile termice se vor situa peste cele specifice date. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Inquam Photos/Alexandra Pandrea

Valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei, în Capitală, de duminică dimineața, până marți dimineața, temperatura maximă va ajunge până la 12 grade, iar cerul va fi noros, conform prognozei speciale pentru municipiul București, emise de Administrația Națională de Meteorologie, informează Agerpres.

Astfel, până luni, la ora 08:00, valorile termice se vor situa peste cele specifice datei, cerul va avea înnorări temporare pe parcursul zilei, însă noaptea va fi noros și spre sfârșitul intervalului va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 0...2 grade. În prima parte a nopții vor fi condiții de ceață.

De luni, ora 08:00, până marți, la ora 10:00, valorile termice vor crește și se vor situa mult peste cele specifice perioadei. Cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10...20 l/mp), iar vântul va sufla moderat (viteze de 35...40 km/h). Temperatura maximă va fi de 11...12 grade, iar cea minimă de 3...4 grade.

Concomitent, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare meteo de cod galben de vânt, ploi și viscol, valabilă pentru mai multe regiuni din țară, până marți dimineața.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole