Antena 3 CNN Be EU Certificatul verde şi un program de combatere a sărăciei copiilor, votate de deputaţii europeni

Certificatul verde şi un program de combatere a sărăciei copiilor, votate de deputaţii europeni

Parlamentul European s-a întrunit în plen, la Strasbourg, săptămâna trecută. 

Certificatul verde şi un program de combatere a sărăciei copiilor, votate de deputaţii europeni
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    14 Iun 2021   •   10:44

Parlamentarii au votat noul certificat digital al UE, celebrul certificat verde, ce ar urma să permită revenirea treptată la călătorii mai facile în cadrul Uniunii Europene, dovedind că deţinătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, şi-a revenit după infectare sau a avut recent un test negativ.

Deputaţii europeni îşi doresc să aibă un plan asumat de protejare a biodiversităţii, pe de altă parte. 

Certificatul verde, votat la Strasbourg

Ei au votat propunerile care prevăd ca 30% din teritoriul terestru şi maritim al Uniunii Europene să fie lăsat sălbatic, acţiuni care au ca scop protejarea polenizatorilor şi ţinte de reducerea a biodiversităţii în oraşe şi localităţi.

Deputaţii europeni şi-au dat votul şi pentru noul FSE plus care va ajuta la combaterea sărăciei problemei copiilor, excluderii sociale şi cea a şomajului, lucru important mai ales ca urmare a pandemiei.

Deputaţii europeni au votat şi pentru noul FSE plus care va ajuta la combaterea sărăciei copiilor

În valoare de peste 79 miliarde de euro, programul Europa în lume este noul fond de dezvoltare al Uniunii Europene. 

Acesta va sprijini întreprinderile mici prin acces la microfinanţare, precum şi la servicii medicale, educaţie şi prin susţinerea femeilor din cele mai sărace părţi ale lumii.
 

×
Subiecte în articol: certificat verde biodiversitate
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close