Antena 3 Be EU Obiectivele pentru care Parlamentul European a luptat în prima jumătate a anului

Obiectivele pentru care Parlamentul European a luptat în prima jumătate a anului

de Redacția Antena 3    |    21 Iul 2021   •   23:45
Obiectivele pentru care Parlamentul European a luptat în prima jumătate a anului
Sursa foto: Hepta

Vaccinuri, facilitarea călătoriilor în condiții de siguranță, schimbările climatice. La toate acestea a contribuit și Parlamentul European în prima jumătate a acestui an.

La aproape un an de la debutul pandemiei de Covid-19, Parlamentul a susținut autorizarea rapidă a vaccinurilor sigure și a susținut achiziția lor comună pentru țările UE.

Pentru a îmbunătăți sănătatea europenilor și pentru a face față mai bine viitoarelor crize de sănătate, deputații europeni au aprobat, de asemenea, noul program EU4Health, de 5,1 miliarde de euro.

Odată cu vaccinurile, s-au relaxat și restricțiile de călătorie între țările UE. Parlamentul a accelerat aprobarea Certificatului digital COVID al UE pentru a permite călătorii mai sigure și mai ușoare.

Deputații au acționat și pentru combaterea schimbărilor climatice, angajându-se să atingă neutralitatea climatică până în 2050, votând fonduri pentru programe de mediu precum LIFE și protejarea biodiversității și asumându-și obiective de economie circulară pentru 2030.

Următoarele șase luni vor fi la fel de pline pentru Parlamentul European, deoarece se vor dezbate, printre altele, starea Uniunii Europene și legislația privind Pactul Verde.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close