Antena 3 CNN Conținut plătit Cum ajunge proprietatea ta în cartea funciară, după verificare

Cum ajunge proprietatea ta în cartea funciară, după verificare

D.M.V.
1 minut de citit Publicat la 18:58 04 Feb 2026 Modificat la 18:58 04 Feb 2026
ANCPI_Carton final

Verificarea de către cetățeni a documentelor tehnice ale cadastrului, afișate timp de 60 de zile la primărie și pe site-ul ANCPI, este una dintre cele mai importante etape ale procesului de înregistrare sistematică. Timp de 60 de zile cetățenii pot depune cereri de rectificare, în cazul în care consideră că datele afișate nu sunt corecte. După această perioadă, în etapa de soluționare a cererilor de rectificare, datele sunt corectate sau actualizate, dacă este cazul, și, după recepția lucrărilor, sunt înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin deschiderea noilor cărți funciare.

Ce se întâmplă după încheierea perioadei de afișare a documentelor tehnice

După încheierea perioadei de afișare și soluționarea cererilor de rectificare, prestatorul lucrărilor de înregistrare sistematică actualizează documentele tehnice cadastrale conform deciziilor comisiilor de soluționare, prevăzute în procesele verbale de soluționare a cererilor de rectificare. Sunt corectate informațiile privind descrierea imobilelor, suprafețele, limitele, amplasamentul sau datele de identificare ale proprietarilor și posesorilor, acolo unde au fost semnalate neconcordanțe, sarcinile imobilelor etc.

Documentele tehnice finale conțin datele validate în urma acestui proces

Integrarea informațiilor în sistemul oficial

Pe baza documentelor cadastrale finale, se realizează înscrierea imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Pentru fiecare imobil este deschisă o carte funciară, care reflectă situația juridică rezultată în urma măsurătorilor efectuate, actelor juridice colectate și verificărilor efectuate.

Extrasul noii cărți funciare și cel al planului cadastral sunt puse, gratuit, la dispoziția proprietarilor sau posesorilor prin intermediul primăriei.

De ce este importantă verificarea datelor

Verificarea documentelor tehnice ale cadastrului de cetățeni este esențială deoarece:

· datele despre proprietate pot fi corectate, dacă este cazul, prin depunerea unei cereri de rectificare;

· sunt eliminate erorile sau neclaritățile semnalate de proprietari;

· informațiile din cărțile funciare care se deschid după finalizarea lucrărilor, devin opozabile tuturor, inclusiv instituțiilor statului.

Practic, aceasta este faza în care cetățenii se pot asigura că nu există erori în documentele proprietății lor.

Înregistrarea sistematică a imobilelor este gratuită pentru cetățeni și se desfășoară în 660 de comune rurale, în cadrul Fazei II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027.

Află mai multe informații pe: www.ancpi.ro/pnccf/

 

FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!

 PENTRU PROPRIETATEA TA.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close