Antena 3 CNN Conținut plătit Importanța cadastrului pentru localitatea ta

Importanța cadastrului pentru localitatea ta

D.M.V.
1 minut de citit Publicat la 11:39 10 Feb 2026 Modificat la 11:39 10 Feb 2026
ANCPI_Carton final
Înregistrarea sistematică nu este importantă doar pentru fiecare proprietar în parte, ci și pentru întreaga comunitate. foto: ANCPI

Dezvoltarea localității în care trăiești depinde în mare măsură de înregistrarea corectă a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Un drum care nu figurează în acte, nu poate fi asfaltat. Clădirea unei școli nu poate fi modernizată cu fonduri europene dacă nu are carte funciară.

Așadar, înregistrarea sistematică a imobilelor contribuie la crearea unui cadru unitar de evidență a terenurilor și construcțiilor dintr-o localitate, oferind autorităților locale și cetățenilor o imagine clară asupra situației proprietăților.

Un instrument esențial pentru dezvoltare locală

Atunci când proprietățile sunt măsurate și înscrise în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, comunitățile rurale beneficiază de:

· posibilitatea de a planifica și implementa proiecte de infrastructură fără riscul suprapunerilor sau disputelor;

· o mai bună gestionare a terenurilor agricole și a spațiilor construite;

· condiții  pentru atragerea investițiilor și a finanțărilor externe;

· reducerea conflictelor legate de limitele proprietăților.

Evidențele clare permit autorităților locale să ia decizii fundamentate și să răspundă mai eficient nevoilor comunității.

Beneficii care depășesc nivelul individual

Înregistrarea sistematică nu este importantă doar pentru fiecare proprietar în parte, ci și pentru întreaga comunitate. Prin clarificarea situației juridice a imobilelor, se creează premisele pentru dezvoltarea unor proiecte sociale, educaționale și economice, care contribuie la creșterea calității vieții în mediul rural.

De asemenea, identificarea și evidențierea corectă a proprietăților publice și private sprijină administrațiile locale în gestionarea responsabilă a patrimoniului și în utilizarea eficientă a resurselor 

Un cadru comun pentru viitor

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează, gratuit, lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF), din fonduri europene nerambursabile, dar și din bugetele primăriilor. ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, care completează obiectivul PNCCF prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare, din 660 de UAT-uri din zonele rurale ale României, iar valoarea totală a Proiectului este 312.891.155 de euro.

Proiectul major a fost finanțat, până în decembrie 2023, prin Programul Operațional Regional și a fost etapizat. Faza II a Proiectului este finanțată, în prezent, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027.

Mai multe informații referitoare la stadiul lucrărilor de înregistrare sistematică sunt disponibile pe pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html.

FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!

 PENTRU PROPRIETATEA TA.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programului Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close