Antena 3 CNN Coronavirus Copiii ar putea primi vaccinul anti-COVID de la sfârșitul lunii august

Copiii ar putea primi vaccinul anti-COVID de la sfârșitul lunii august

Marea Britanie a anunțat că, din luna august a acestui an, copiii pot primi vaccinul anti-COVID. Decizia finală va fi luată după ce apar rezultatele finale ale studiului condus de Universitatea Oxford privind siguranța folosirii acestuia pe copii și adolescenți.

Copiii ar putea primi vaccinul anti-COVID de la sfârșitul lunii august
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    24 Mar 2021   •   14:43

Din luna august 2021, persoanele sub 18 ani vor putea începe vaccinarea, cu câteva luni mai devreme decât era așteptat, potrivit publicației TheSun. Astfel, este posibil ca aproape 11 milioane de școlari să fie vaccinați până în toamnă, când începe un nou an școlar. 

Studiul testează vaccinul AstraZeneca pe 300 de copii cu vârstele de 6 până la 17 ani, concluziile fiind valabile în luna iunie 2021.

De altfel, premierul britanic Boris Johnson a precizat marți că, până în luna iulie a acestui an, toți adulții vor primi prima doză de vaccin. 

Conform ultimelor date oficiale, până în acest moment, mai bine de 28 de milioane de britanici au primit prima doză a vaccinului, iar până în 22 martie, alți 2 milioane au făcut și rapelul.

Israel, țara cu cei mai mulți cetățeni vaccinați, le oferă deja vaccinul anti-COVID adolescenților de 16-17 ani, după ce acesta a fost declarat sigur pentru minori. 

De asemenea, este foarte posibil ca, la fel în cazul adolescenților din Israel, copiii să aibă nevoie de consimțământul părinților în vederea vaccinării. 

Moderna a început studiile vaccinului COVID-19 pe mii de copii

Și compania americană Moderna a început, luna aceasta, studiile vaccinului COVID-19 pe mii de copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 11 ani.

Conform unui comunicat al companiei, citat de Le Figaro, studiul clinic implică un total planificat de 6.750 de copii din Statele Unite şi Canada.

Vaccinul Moderna este autorizat în prezent pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, în America de Nord, Uniunea Europeană şi alte câteva ţări, inclusiv Israel şi Singapore.

Acest studiu, pentru care au început să fie injectate primele doze, va face posibilă studierea „siguranţei, toleranţei, producerea de efecte adverse şi eficacitatea vaccinului”, a declarat compania.

În primul rând, vor fi studiate două concentraţii diferite pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani şi trei concentraţii (inclusiv una chiar mai mică) pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi mai puţin de 2 ani. Odată determinată cea mai bună doză, altor copii li se va administra un placebo, care va compara grupul vaccinat cu cel nevaccinat. Copiii vor fi urmăriţi timp de 12 luni după a doua injecţie.

Începând cu luna decembrie, sunt în desfăşurare alte studii privind vaccinul Moderna la adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Acest proces are aproximativ 3000 de participanţi.

 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close