Antena 3 CNN Economic Locuri de muncă pentru bugetari: sunt disponibile 1.000 de posturi

Locuri de muncă pentru bugetari: sunt disponibile 1.000 de posturi

Veste bună pentru românii care îşi caută un loc de muncă. Casele judeţene de pensii caută personal, pentru a putea recalcula pensiile din ţara noastră.

Locuri de muncă pentru bugetari: sunt disponibile 1.000 de posturi
Sursa foto: Hepta
de Georgiana Adam    |    21 Aug 2021   •   20:45

Decizia apare într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă ce a fost adoptat zilele trecute de guvern.

Potrivit actului normativ, se suplimentează cu 1.000 de locuri numărul de posturi din casele judeţene de pensii.

Angajarea se face pe o perioadă limitată de timp, de circa un an şi jumătate, respectiv până la data de 31 decembrie 2022.

Condiţii de participare la concurs

Cei care sunt interesaţi să se angajeze în acest domeniu trebuie să dea un concurs care constă într-un test-grilă şi un interviu.

Pentru a putea participa la concurs, cei interesați să ocupe unul dintre acele posturi vor trebui să prezinte următoarele documente, potrivit avocatnet.ro:

  1. cerere de înscriere la concurs;
  2. copia actului de identitate sau a oricărui alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Recalculare pensii. Unii pensionari vor primi mai mulţi bani, alţii mai puţini

Recalculare pensii. Pensiile s-ar putea mări pentru unii vârstnici, după evaluarea și recalcularea dosarelor la care lucrează acum Casele de Pensii. 

La recalculare, se vor lua în calcul elemente suplimentare față de legea în vigoare, cum ar fi sporurile sau orele suplimentare, a anunţat președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu.

Autoritățile vor încerca să repare inechitățile existente, iar persoanele care au avut aceeași contribuție ar trebui să primească aceeași pensie.

×
Subiecte în articol: pensii recalculare pensii angajari
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close