Antena 3 CNN Economic Auto Trafic rutier îngreunat în 11 judeţe din ţară. 21 de drumuri naţionale, acoperite de zăpadă

Trafic rutier îngreunat în 11 judeţe din ţară. 21 de drumuri naţionale, acoperite de zăpadă

Trafic rutier îngreunat în 11 judeţe din ţară. 21 de drumuri naţionale, acoperite de zăpadă
Sursa foto: Foto: Mediafax
08 Dec 2012   •   20:49

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate din cauza zăpezii, sâmbătă seară, în mai multe judeţe din ţară, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

UPDATE 20.44
- 21 de drumuri naţionale din judeţele Argeş, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Maramureş, Sibiu, Harghita şi Covasna sunt acoperite de zăpadă, a anunţat, sâmbătă seară, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

  • în judeţul Argeş este acoperit de zăpadă DN 7C, între km 55-75, la Căpăţâneni,
  • în judeţul Gorj este zăpadă pe DN 67C, între km 30 - 34+800, pe segmentul Novaci - Rânca.
  • În judeţul Vâlcea, sunt acoperite de zăpadă DN 7A, între km 40 - 81+025, în zona Voineasa - Obârşia Lotrului, şi DN 7D, la Câineni, între km 0 - 31+360.
  • În judeţul Hunedoara, pe DN66A, între km 35 - 47, Câmpu lui Neag, şi pe DN 7A, între km 91 - 105+120, în zona Petroşani sunt porţiuni de drum cu zăpadă.
  • În judeţul Caraş-Severin sunt porţiuni de drum cu zăpadă pe DN58, între km 44 - 82+866, în zona Caraşova, pe DN 58A, între km 1 - 41+367, în zona Ezeriş şi pe DN 58B, între km 5 - 44, în zona Măureni.
  • În judeţul Timiş sunt acoperite de un strat subţire de zăpadă DN C.T, între km 0 - 12+680 şi între km 549 - 552+600, Pepiniera, DN 69, între km 3+300 - 46+200, zona Orţişoara, DN 59, între km 10 - 46+254, km 44 - 66+908, în zona Şag, DN 59, între km 46+254 - 63+428, între km 177+250 - 200+745, la Jamu Mare, DN 59B, între km 23 - 77+418, la Cruceni şi DN 59C, între km 0 - 41+993, la Teremia Mare.
  • În judeţul Maramureş este zăpadă pe DN 18, între km 120 - 130, zona Petrova şi DN 18, între km 160 - 180+365, zona Borşa.
  •    
    Porţiuni de drum acoperite de un strat subţire de zăpadă sunt şi în judeţul Sibiu, pe DN 7C, între km 130+800 - 144+000, în zona Bâlea Cascadă, în judeţul Harghita, pe DN 12C, între km 9 - 20, la Gheorgheni - limita cu judeţul Neamţ şi în judeţul Covasna, pe DN 13E, între km 74 - 82, în zona Zagon - Bărcani.


       
    De asemenea, sâmbătă seară Autostrada Arad-Timişoara este închisă din cauza viscolului, reprezentanţii Poliţiei afirmând că măsura, care a fost luată la ora 17.30, va fi valabilă până în jurul orei 21.00, în acest interval utilajele de deszăpezire urmând să intervină pentru curăţarea şoselei. Traficul rutier este deviat pe vechea rută - DN 69.
       
    Tot din cauza zăpezii a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe centura municipiului Arad, pentru a permite intervenţia utilajelor de deszăpezire.
       
    Meteorologii au emis, vineri, două avertizări cod galben de ninsori şi ploi, potrivit cărora precipitaţiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crişana, Maramureşul, nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile.
       
    Potrivit primei avertizări, valabilă de sâmbătă, ora 17.00, până duminică, la ora 8.00, vremea se va înrăutăţi treptat în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În seara zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei, iar în Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte. În zona montană şi în Banat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.
       
    A doua avertizare cod galben este valabilă duminică, între orele 8.00 şi 20.00, fiind anunţate precipitaţii în toate regiunile. Astfel, va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Oltenia, iar în Muntenia şi Dobrogea va ploua. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25-30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova.
       
    Tot duminică, în special în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea. În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie.
       
    Directorul ANM preciza, la videoconferinţa cu prefecţii şi autorităţile locale, că duminică seară este posibil să fie prelungită atenţionarea meteo, dar numai pentru partea de est a ţării.

    ×
    Parteneri
    Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
    x close