Antena 3 CNN Economic Banci Anunț important de la BCR

Anunț important de la BCR

Anunț important de la BCR
04 Ian 2018   •   15:48

Banca Comercială Română (BCR) transformă 28 de sucursale din întreaga ţară în unităţi de tip cashless, care vor derula operaţiuni în regim electronic, fără casierii, potrivit unui comunicat al băncii. 

Conform documentului, procesul de modernizare a reţelei de unităţi BCR marchează la 4 ianuarie 2018 o nouă fază, odată cu transformarea a 28 de sucursale bancare din întreaga ţară în filiale de tip cashless, complet funcţionale, începând chiar cu prima zi lucrătoare a noului an. 

Reţeaua BCR va dispune, astfel, de 41 de sucursale cashless, iar numărul acestora va creşte până la 125 pe parcursul anului 2018. Totodată, BCR va deschide, în acest an, şapte sucursale noi de tip Centru de Dialog Financiar, iar alte 58 vor fi modernizate, în baza unei investiţii totale de peste 50 de milioane de euro în următorii doi ani. 

"Modernizarea reţelei de unităţi reprezintă o componentă esenţială a strategiei noastre de retail. Întreaga arhitectură a noilor sucursale BCR, inclusiv conceptul de agenţii cashless, a fost dezvoltată ţinând cont de propunerile venite din partea clienţilor noştri şi în strânsă legătură cu strategia de dezvoltare a Grupului Erste. Prin migrarea completă a operaţiunilor curente în numerar înspre maşinile electronice multifuncţionale, vom putea oferi, în primul rând, o nouă experienţă în cadrul agenţiilor cashless. Putem vorbi despre un dialog financiar mult mai apropiat, mai deschis, dedicat fiecărui client, în care premisa discuţiilor pleacă de la nevoi, obiective personale şi profesionale. Faptul că BCR a investit în cea mai mare reţea din România de automate de retrageri de numerar şi plăţi, peste 2.500 de maşini, oferind încă din 2015 gratuitate persoanelor fizice care utilizează retragerile de numerar la echipamentele automate, ne conferă azi posibilitatea de a face un pas important în ceea ce înseamnă procesul de deservire a clienţilor. Avem o responsabilitate în a pune la dispoziţie un management corect al numerarului, deoarece România rămâne încă o ţară în care predomină operaţiunile cash, fără ca acest lucru să ne împiedice să fim banca numărul unu în oferirea ambelor servicii cash/non-cash, la nivel naţional", a declarat Dana Demetrian, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR. 

În fiecare dintre cele 33 de unităţi BCR cashless, clienţii vor putea derula operaţiuni bancare curente graţie celor două tipuri de echipamente de ultimă generaţie instalate: MFM - Maşini Multifuncţionale care permit o gamă largă de operaţiuni; APT - Ghişeu Automat BCR (APT) destinat persoanelor fizice, prin intermediul căruia se pot efectua depuneri de numerar şi plăţi facturi.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: BCR
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close