Antena 3 CNN Economic Banci Şeful BCR compară România cu „Frumoasa din pădurea adormită” şi pe investitorii străini cu „prinţul salvator”

Şeful BCR compară România cu „Frumoasa din pădurea adormită” şi pe investitorii străini cu „prinţul salvator”

Şeful BCR compară România cu „Frumoasa din pădurea adormită” şi pe investitorii străini cu „prinţul salvator”
Sursa foto: Foto: chipandco.com
12 Ian 2011   •   18:01

Preşedintele BCR, Dominic Bruynseels, a comparat România cu „Frumoasa din pădurea adormită” şi pe investitorii străini cu prinţul care o salvează, scoţând-o din somnul adânc în care a fost trimisă, adică din recesiune, informează Mediafax.

"România este o frumoasă din pădurea adormită. Să vă spun o poveste. Odată a existat o prinţesă frumoasă care se numea România şi avea numeroase daruri - frumuseţe, petrol, pământ, oameni, Dunărea", a spus Bruynseels miercuri, la o conferinţă organizată de Consiliu Investitorilor Străini (CIS) şi ASE Bucureşti.

Bruynseels a spus că atunci când prinţesa a împlinit 18 ani a fost închisă într-un castel de vrăjitoarea deghizată în consum şi deficite nesustenabile, şi a căzut în "somnul dulce", adică în recesiune.

"După ani a venit un prinţ din afara ţării, care a aflat de poveste, şi era plin de bani, şi a intrat în castel la prinţesă, a căzut în genunchi în faţa ei, a sărutat-o, ea s-a trezit şi au trăit împreună până la adânci bătrâneţi", a afirmat Bruynseels.

Şeful BCR a adăugat că poveştile nu se întâmplă în viaţa reală, unde România se află într-o cursă pentru atragerea investiţiilor străine şi revenire cu 191 de state.

"Bicicleta noastră nu merge rea bine. În această cursă suntem la finele plutonului european", consideră Dominic Bruynseels.

Acesta s-a referit la măsurile propuse de Consiliul investitorilor străini pentru relansarea creşterii economice în România şi a menţionat că implementarea acestora este "în progres", menţionând că investitorii străini vor continua să pună presiune pentru adoptarea acestora.

CIS a propus autorităţilor, în luna octombrie, un set de 12 măsuri care ar avea ca efect creşterea Produsului Intern Brut al României cu 11,6% până în 2015, în termeni reali, crearea a 250.000 de locuri de muncă şi majorarea veniturilor bugetare cu 8,5%.

Contribuţia la PIB a companiilor cu capital străin care activează în România este estimată de statisticile oficiale la aproximativ 30%.

×
Subiecte în articol: investitori BCR
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close