Antena 3 CNN Economic Biz News 50 de milioane de noi şomeri, în 2009

50 de milioane de noi şomeri, în 2009

50 de milioane de noi şomeri, în 2009
Sursa foto: somaj
29 Ian 2009   •   11:01

Criza economică mondială ar putea trimite în şomaj până la 51 de milioane de persoane, dacă situaţia continuă să se deterioreze, au avertizat reprezentanţii Biroului Internaţional al Muncii (BIM), în raportul despre piaţa muncii în 2009 .
"Comparativ cu 2007, numărul şomerilor ar putea creşte pe plan mondial cu 18-30 de milioane şi chiar 50 de milioane, dacă situaţia continuă să se deterioreze", arată BIM.
În cel mai rău scenariu, numărul de şomeri, pe plan mondial, ar putea ajunge la 230 de milioane, comparativ cu 190 de milioane în 2008 şi 179 de milioane in 2007, estimeaza BIM.
?Mesajul nostru este realist, nu alarmist?, arăta directorul general Juan Somavia . BIM avertizează că turbulenţele economice au "intensificat neliniştea" cu privire la repercusiunile sociale ale globalizării.
"Ne confruntăm deja cu agitaţie socială", declara Juan Somavia, care a cerut guvernelor să "nu uite de oameni" în planurile lor de relansare economică.
Potrivit acestuia, ţările membre ale G20, ce se vor reuni în aprilie la Londra, ar trebui să cadă de acord "în afara măsurilor financiare şi cu privire la mpsurile urgente care trebuie luate pentru promovarea investiţiilor productive, obiectivelor muncii decente şi ale protectiei sociale".
Predicţiile BIM arată că şomajul mondial va ajunge în acest an la 7,1% , faţă de cele şase procente anul trecut. Pe de altă parte, FMI sublinia că o revenire din actuala situaţie nu este posibilă până ce sectorul financiar nu începe să funcţioneze din nou.
Antena3.ro

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close