Antena 3 CNN Economic Biz News Carnea de pasăre s-ar putea scumpi cu 15% până la sfârşitul anului

Carnea de pasăre s-ar putea scumpi cu 15% până la sfârşitul anului

Carnea de pasăre s-ar putea scumpi cu 15% până la sfârşitul anului
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    25 Sep 2012   •   15:45

Carnea de pasăre s-ar putea scumpi până la sfârşitul anului, din cauza majorării de preţ la furaje, cu 5% la poarta fermei, procent care se regăseşte în general triplat pe rafturile magazinelor, a declarat Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), potrivit Mediafax.

"Preţurile la furaje au crescut cu 30-35% începând cu luna august, din cauza secetei şi a producţiei mai mici din această toamnă", a explicat Van.

El a adăugat că scumpirea cărnii de pasăre va fi influenţată şi de majorările de preţ la combustibili şi energie.

Van a mai spus că fermierii nu pot vinde la preţuri mai mari, care să acopere scumpirile de furaje şi ale utilităţilor, pentru că piaţa nu ar suporta aceste majorări.

Carnea de pasăre s-a scumpit cu 2% în primele opt luni ale acestui an. Piaţa cărnii de pasăre este estimată la aproximativ un miliard de euro şi a stagnat în ultimii ani.



×
Subiecte în articol: scumpire seceta
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close