Antena 3 CNN Economic Bancnotele euro vor avea un nou design. Data la care vom putea intra în posesia lor

Bancnotele euro vor avea un nou design. Data la care vom putea intra în posesia lor

Banca Centrală Europeană a anunțat că bancnotele de euro vor avea un nou design. Elementele centrale vor fi inspirate din cultura, păsările şi râurile din Europa.

Bancnotele euro vor avea un nou design. Data la care vom putea intra în posesia lor
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Noi 2023   •   17:53

Bancnotele vor fi lansate cel mai devreme spre finalul deceniului. Noile bancnote sunt menite să reasigure opinia publică de faptul că numerarul va fi folosit în continuare, chiar dacă BCE lucrează la lansarea unui euro digital.

Bancnotele cu teme culturale vor reprezenta monumente, lucrări de artă, literatură, descoperiri ştiinţifice şi invenţii. Temele din natură ar putea arăta râuri care traversează frontiere sau ar putea fi reprezentate imagini cu păsări din diverse regiuni.

”Noile bancnote au un fir comun: conectarea europenilor, şi despre asta este vorba în privinţa Europei şi a monedei comune: conectarea noastră”, a transmis preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, conform ziare.com

Citește și: Scandalul care a zguduit Austria. Cum a ajuns România să fabrice bocanci pentru militarii austrieci

Se preconizează că designul final va fi ales în 2026 şi ar putea dura încă câţiva ani până când noile bancnote euro vor fi puse în circulaţie. 

×
Subiecte în articol: bancnote euro Banca Nationala
Parteneri
FCSB, petrecere ”Made in Romania” după câștigarea titlului
x close