Antena 3 CNN Economic Imobiliare Cine e Vladimir Ciorbă, patronul Nordis reținut alături de Laura Vicol, și ce avere are. A mai fost implicat într-un dosar de corupție

Cine e Vladimir Ciorbă, patronul Nordis reținut alături de Laura Vicol, și ce avere are. A mai fost implicat într-un dosar de corupție

A.S.
6 minute de citit Publicat la 08:43 04 Feb 2025 Modificat la 07:11 05 Feb 2025
vladimir ciorba patron nordis
Afaceristul figura cu profit în valoare de peste 3 milioane de lei. Foto: Agerpres

Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, a intrat in atenţia publică odată cu mariajul pe care îl are cu fosta deputatăLaura Vicol. Iar acum, nu este la prima confruntare cu procurorii. În trecut, acesta a mai fost implicat într-un dosar al procurorilor anticorupție, în același dosar în care apărea şi cumnatul lui Victor Ponta.

Cu multe afaceri la activ, Ciorbă este și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri.

În 2017, Vladimir Ciorbă şi Laura Vicol au avut o nuntă cu mare fast. Nași de cununie au fost soții Daniel și Marinela Dragomir, la acea vreme cercetați în dosarul "Black Cube". Daniel Dragomir este fost ofiţer SRI. 

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au organizat petrecerea de nuntă, împreună cu botezul.

În total, soții Vicol-Ciorbă au reușit să strângă 105.000 de euro, pe care i-au împărțit în 3: ca dar de nuntă pentru Laura Vicol de 40.000 de euro, ca dar de nuntă pentru Vladimir Ciorbă de 40.000 de euro, iar fiul celor doi, Călin Matei Ciorbă, a primit cadou de botez 25.000 de euro. 

Ce avere are Vladimir Ciorbă

Oficial, în declaraţia de avere completată de Laura Vicol la Camera Deputaţilor, afaceristul figura cu profit în valoare de peste 3 milioane de lei şi salarii de la Nordis de aproape 150.000 lei, dar şi cu mai multe societăţi şi mai multe locuinţe şi terenuri.

Salariile încasate de Vladimir Ciorbă:

  • 147.884 RON de la Nordis București
  • 11.721 RON de la Car Studio Detailing
  • 30.000 RON de la Hathor Trading Estate
  • 15.908 RON de la Best Luxury
  • 50.000 RON de la Nordis Mamaia

Potrivit declarației de avere din 2024 a Laurei Vicol, Vladimir Ciorbă a făcut aproape 1 milion de lei doar din vânzarea unui ceas.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți în dosarul Nordis

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au ieșit luni seară din sediul DIICOT, fără a purta însă cătușe, și au fost duși în duba Poliției.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, soții Laura Vicol Ciorbă și Vladimir Ciorbă au fost reținuți pentru 24 de ore, în dosarul Nordis, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată şi aderare la grup infracţional organizat.

Fostă şefă a Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, şi soţul ei, acţionar principal alături de Gheorghe Poştoacă la companiei Nordis, au fost duși în arestul central al Poliției Capitalei.

Care sunt acuzațiile aduse de procurorii DIICOT

Procurorii DICOT și polițiști pun în aplicare 65 de mandate de percheziție domiciliară pe teritoriul României și a Principatului Monaco ( 63 în București și județele Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița Năsăud și Prahova). Faptele anchetate sunt: constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală, înșelăciune, stabilirea cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.

Sunt vziați 72 de suspecți ( 40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice).

Potrivti anchetatorilor, din 2018, trei dintre suspecți au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex, constând în:

  • promovarea și dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători), 
  • delapidarea fondurilor societăților,
  • inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare, evidențierea de operațiuni fictive în contabilitatea societăților controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și stabilirea cu rea-credință a taxelor (T.V.A.), având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general cauzându-se prejudicii societăților comerciale, clienților cumpărători și bugetului de stat.
  • Fondurile financiare ilicite astfel obținute au fost supuse procesului de spălarea banilor.

Cum acționa gruparea

Din investigațiile efectuate a rezultat că eșalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor ( aflate în relație de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare și au sprijinit-o activ, prin diverse modalități, sub controlul și îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracțional organizat, pe anumite componente sau în anumite perioade, care întocmea documentația aferentă operațiunilor de vânzare a imobilelor, apartamentare, intabulare sau consultanță juridică (notari și avocați) și încasa sume de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.

În perioada 2019-2024 liderii grupului infracțional organizat, prin intermediul a 5 societăți comerciale, au încasat de la clienți persoane fizice sau juridice cu titlu de avans în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare,  respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), suma de peste  957.000.000 lei (peste 195 milioane euro).

Fondurile astfel constituite au fost delapidate, de regulă într-un interval scurt de timp, prin transferuri către persoane fizice, membri ai grupului infracțional organizat, transferuri către persoane juridice, societăți afiliate structurii criminale,  plata de salarii, dar și diverse cheltuieli voluptorii,  în suma de aproximativ 346.000.000 lei și 2.400.000 euro.

Care era circuitul banilor

În primele două situații, în majoritatea cazurilor, externalizarea fondurilor a avut la bază pretinse documente justificative, care să dea aparența legalității operațiunilor prin care sumele de bani au ieșit din patrimoniul  societăților (avans, dividende, restituire împrumut, cesiune părți sociale, respectiv înființarea și/sau preluarea a zeci de societăți pentru a simula operațiuni economice, astfel încât fonduri consistente având ca proveniență avansurile achitate de către clienți să poate fi externalizate sub aparența  unor contracte de prestări servicii sau achiziții de bunuri). Indiferent de traseul parcurs, sumele de bani au urmat aceeași destinație, conturile membrilor grupării și retragerea în numerar.

În același interval de timp, suspecții au indus în eroare, cu ocazia executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare, acte adiționale și contracte de vânzare cumpărare având ca obiect imobile (apartamente) în cadrul unor ansambluri rezidențiale, mai multe persoane fizice și juridice, în mod direct sau indirect, prin intermediul angajaților societăților cu atribuții în vânzări, prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase constând în finalizarea unor etape ale proiectelor, predarea apartamentelor către un număr mare de clienți, afirmarea unor procente mari de vânzări, respectiv epuizarea acestora, amânarea nejustificată și repetată a semnării contractelor prin prezentarea deformată a realității obiective și prin presarea clienților cumpărători să accepte alte termene și condiții dezavantajoase, invocarea unor impedimente inexistente la semnarea contractelor (neplata taxelor și impozitelor, argumente false privind întârzierea lucrărilor – vreme nefavorabilă, pandemie sau conflictul armat de la granița cu Ucraina).

Acțiunile frauduloase au constat și în vânzarea imobilelor către alte persoane, condiționarea semnării contractelor de vânzare-cumpărare de asumarea unor noi obligații neinserate inițial în promisiunea de vânzare, cum ar fi cedarea folosinței locuințelor pe o perioadă lungă de timp, intenția de a folosi apartamentele edificate în interes propriu - pentru funcționarea hotelului, grevarea imobilelor de sarcini în favoarea unor terțe persoane sau membri ai grupării fără notificarea clientului , interdicția notării la cartea funciară a promisiunilor de vânzare-cumpărare, asumarea în scris a obligației de a nu face aprecieri publice asupra oricărui aspect al relațiilor contractuale sub sancțiunea plății unor daune de valori mari care descuraja orice demers judiciar al clienților.

Suspecții au recurs, de asemenea, la recompartimentări ale imobilelor pentru a îngreuna identificarea apartamentelor care au făcut obiectul promisiunilor de vânzare, obstrucționarea accesului clienților în șantiere pentru a verifica stadiul lucrărilor, vânzarea în bloc a unui număr mare de apartamente către propriile societăți urmată la scurt timp de rezoluțiunea vânzării, în scopul needificării și/sau nepunerii la dispoziția clienților a imobilelor contractate. Astfel, membrii grupării de criminalitate organizată au produs  pagube materiale  substanțiale  clienților, corelativ cu obținerea de către ei a unor foloase patrimoniale injuste . 

În baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat și la intervale diferite de timp, liderii grupului infracțional au dispus efectuarea în documentele contabile ale firmelor (persoane juridice cu calitatea procesuală de suspect) de operațiuni fictive de achiziții, în scopul diminuării bazei impozabile și deducerii ilegale a taxei pe valoare adăugată.

×
x close